’Cine a fost in realitate Panait Istrati? Un visator, un om care a trait intr-o lume a lui, ideala si care a avut lipsa de tact de a spune oamenilor care sunt adevaratele si gravele racile ale lumii lor.’ – Mircea Iorgulescu, ’Celalalt Istrati’
Spirit boem, cu o viata dezordonata, cu o tentativa esuata de suicid, Panait Istrati este un caz singular in randul autorilor romani, un artist cu o existenta si o cariera presarate cu nenumarate aventuri, hoinarind prin toate colturile Europei.
Un debut tarziu dar spectaculos, succese imediate dar neasteptate fac din Panait Istrati un scriitor emblematic asemanat cu Romain Rolland, mentorul sau. Opera literara istratiana este durabila si esentiala, pastrand un caracter specific romanesc desi creatia sa a fost scrisa in franceza, desi autorul nu a definit niciodata literatura printre cele ’paisprezece meserii’ ale sale.
Panait Istrati, autorul bine-cunoscutelor ’Ciulinii Baraganului’, ’Chira Chiralina’ sau ’Codin’ este, cu siguranta, un caz unic in literatura universala prin atitudinea antagonica a contemporanilor fata de literatura sa, fata de pozitia sa in societate pentru care a fost injurat si hulit, adulat si premiat.
Este mistuit inca din tinerete de dor de duca, de dorinta de a cunoaste, de a trai zilele fara a tine cont de consecinte. Isi paraseste iubita mama inca de la 12 ani pentru noi zari, pentru aventuri extraordinare, pentru umilinte, mizerie si pribegie. A fost hamal in port, zidar, caldarar, fotograf ambulant, servitor, printre altele. A fost ars de soare, fara caldura unui acoperis pe geruri inumane, a suferit de foame si de boala, a pariat cu solitudinea si cu moartea. Insa a evadat cu ajutorul lecturii patimase, alternativa si izvor al bucuriilor, al surprizelor vietii de copil chinuit. A fost un vagabond autodidact, iubitor si aparator fervent al dreptatii, prieteniei si adevarului.
In timpul sederii la Nisa ajunge la capatul puterilor: ’Astazi incepe anul 1921, dar pentru altii. Pentru mine este inceputul sfarsitului. Este oare nevoie sa te explici cand te hotarasti sa parasesti lumea asta?’ Actul suicidal esueaza iar reflectiile dureroase ajung la Romain Rolland, destinatarul lor. Printr-o intorsatura a sortii ce parca ii surade, autorul francez il incurajeaza sa scrie iar cu ajutorul lui, Panait Istrati, ratacitorul de langa Dunare, ajunge constiinta europeana de prim-rang.
Insa constata indurerat asuprirea comunismului, secta ce isi tine supusii cu capul plecat prin teroarea foametei. Observa cu dezamagire ca ’tovarasii’ sai intra rapid si lejer sub umbrela comunista pentru un trai mai bun. Impietreste cand vede ca idolul sau, artistul cu care a fost comparat constant, Maxim Gorki, nu este decat un supus lipsit de verticalitate ce slaveste, fara discernamant, puterea rosie ce ii arunca zi de zi un blid cu mancare. Vede cum Rusia intreaga este un abces plin de mizerie, cu unelte de opresiune si propaganda eficiente, fara libertatile din statele burgheze. Aici, din simpla hrana, painea se transforma in obiect de santaj. In naivitatea sa, a visat ca aderarea la ideologia comunista poate schimba individul, uitand ca dorinta de parvenire este acolo, in gena umana. Se intoarce in Paris profund dezamagit, invins, lamurit despre sensul ideologiei in lume: ’Nu voi mai crede intr-un viitor mai bun, decat in ziua cand revolutia va fi facuta sub semnul copilariei’. Se revolta contra puterii sovietice si subit, din vedeta balcanica a comunistilor, Panait Istrati devine un ciumat nefrecventabil. Incep sa curga acuzatiile.
Grav bolnav de TBC, atacat de presa reactionara din Romania, acuzat de bolsevism, fascism, antisemitism si homosexualitate, persecutat de Siguranta, expulzat la granita literaturii autohtone si abandonat in favoarea literaturii franceze, haituit de comunistii Frantei condusi de Henri Barbusse, Panait Istrati se stinge la 16 aprilie 1935, in saracia lucie a unui apartament din Bucuresti. Destinul si confratii i-au pus piedici in definitivarea operei scrise in minte, chiar si mentorul sau l-a repudiat, alaturi de intreaga Franta. Pentru Stanga a fost un dezertor al cauzei in timp ce Dreapta nu i-a iertat nicicand tineretile, nici dupa convertire. Intreaga lume s-a intors impotriva-i, dupa cum scrie Nichifor Crainic: ’Te-am primit cu flori, acum te astept cu degetul pe tragaci’.
Tributul sau in trecerea prin acest univers a fost platit cu varf si indesat: a trait amaraciunea si dezamagirea provocate de femei, de prieteni, de distrugerea idealului pentru care si-a dedicat intreaga viata – lupta pentru dreptatea, pentru bunastarea oprimatilor.
A lasat posteritatii o lucrare variata si ampla iar parte din operele au fost ecranizate in pelicule ce transpun in imagini lumea creata de expresia omului ce nu s-a conformat vremurilor, standardelor impuse, cel ce nu a aderat la nimic, mare talent ce a platit greu implicarea sa doctrinara, valoare a literaturii romanesti distrusa de patimi politice, exemplu ca in Romania acelei epocii marile adevaruri se spuneau in soapta.
Nu se adaugă comentarii.