Virtutile morale ale lui Toma din Aquino

Tratarea problemei morale a fost facut de Toma din Aquino atat din punct de vedere moral cat si din punct de vedere filosofic si priveste finalul vietii umane si mijloacele prin care se ajunge la el. Convingerea deplina a lui Toma este ca fericirea consta in realizarea capacitatiilor proprii – nimic lumesc inafara de aceasta realizarea nu duce la cunoasterea intelectuala. Criteriul suprem al moralitatii devine pentru Toma din Aquino binele suprem, in viziunea sa chiar Dumnezeu, si este singurul care poate aduce satisfactie si fericire unui om.

Virtutea este singura trasatura de caracter a omului care il poate determina sa faca usor ceea ce este considerat ca fiind din punct de vedere moral bun si corect. Astfel ca nu este suficient ca o fiinta sa aprecieze si sa inteleaga valorile si principiile morale bune, ci trebuie sa isi stapaneasca propriile pasiuni si inclinatii spirituale.

Teologia morala pe care Toma din Aquino a dezvoltat-o sta in jurul ideii promisiunii lui Dumnezeu a unei fericirii perfecte, si nu a legii Lui. Tratatul despre virtuti a lui Toma este fara indoiala o capodopera a principiilor si invataturilor morale, cu accente filosofice antice si ale sfintilor parinti. Sfantul Toma din Aquino demonstreaza faptul ca orice bun creat nu poate da fericire omului, deoarece binele universal trebuie sa fie obiectul vointei sale, si considera ca tocmai acest bine universal este Dumnezeu. Toma prezinta, intr-un sistem deja devenit clasic, cele patru virtuti cardinale: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si curajul; el insista totusi si asupra altora care nu apar in aceasta clasificare: rabdarea, smerenia si puritatea. Pentru acestea Toma prezinta argumente pro si contra prin care demonstreaza ca ele sunt intradevar virtuti.

Virtutile morale, in acceptiunea Sfantului Toma, au ca scop binele atat timp cat pastreaza balanta inclinata inclinata inspre binele ratiunii, si nu inspre impulsul pasiunii. In acest fel Toma isi intemeiaza convingerea ca prin rabdare omul isi poseda sufletul si indeparteaza orice mugure al pasiunilor, putand astfel sa ajunga la binele imperfect in aceasta lume si la binele suprem in lumea harului divin.