Charles Baudelaire

Charles Pierre Baudelaire, poet francez , translator, critic literar si de arta se naste la 9 aprilie 1821, la Paris. In principal, reputatia poetului Baudelaire se sprijina pe volumele de poeme “Florile Raului”, presupuse a fi cea mai importanta colectie de poezie publicata in Europa, in secolul al nouasprezecelea. In mod similar, “Petits poemes en prose” este cel mai de success si inovativ experiment in poezia scrisa sub forma de proza la acele timpuri.

Unicul copil al lui Francois si al Carolinei Baudelaire, Charles a fost introdus timpuriu in lumea artistica. Tatal sau, admirator al picturii si poeziei, declanseaza prima dintre pasiunile poetului, cea mai mare si arzatoare, “cultul imaginilor”. In anul 1827, tatal se stinge din viata, lasand micutul alaturi de mama sa pentru o perioada de apropiere si afectiune pe care poetul nu o va uita niciodata. Insa, in anul 1828, noul sot al Carolinei se interpune intre cei doi, distrugand paradisul copilariei lui Baudelaire, privandu-l de totala atentie a mamei.

Incepand cu 1831, Charles Pierre Baudelaire urmeaza cursuri formale in cadrul College Royal si Lycee Louis-le-Grand. Talentul poetic transpare in primele poeme scrise in aceasta perioada insa profesorii il considera un exemplu de depravare precoce, observand manifestari afective nepotrivite varstei sale. Dezvolta tendinte spre stari de adanca melancolie si devine constient de natura sa solitara.

Dupa trecerea examenului de bacalaureat, Baudelaire se inroleaza la College Saint-Louis, pentru a studia Dreptul, curs faimos a fi ales de catre indecisi spre o cariera anume. Urmeaza o perioada in care studentul Baudelaire ia primul contact cu societatea literara a Parisului dar si cu placerile interzise oferite de prostituate. In incercarea de a indeparta fiul vitreg de la caile gresite, sotul Carolinei il expediaza intr-o calatorie in India, in anul 1841.

In februarie 1842, Baudelaire se intoarce in Franta, cu castiguri spirituale precum experiente, imagini si senzatii exotice, o reverie nostalgica permanenta. In acelasi an, Baudelaire primeste o mica mostenire pe care o risipeste rapid printr-un stil de viata al unui dandy cu veleitati literare, cheltuind sume considerabile pe vesminte, carti, tablouri, mancaruri si bauturi scumpe, droguri recreationale. Baudelaire o cunoaste pe Jeanne Duval, muza sa pentru urmatorii douzeci de ani, frumusetea atipica ce ii inspira cele mai senzuale poeme de dragoste si angoasa. Modul relaxat in care a trait in acesti ani a facut ca averea scriitorului sa se diminueze considerabil, a pus bazele unei vietii afectate de datorii.

In 1844, familia obtine un aranjament legal ce ii permite administrarea averii poetului, alocand acestuia sume derizorii periodic. Noul statut financiar determina o mare dependenta emotionala si financiara fata de familia sa, exacerbarea urii fata de tatal vitreg, reinstaurarea starilor frecvente de angoasa, de agonie si disperare resimtite acut de poet.

Din anul 1842, Baudelaire se concentreaza energic pe cariera literara compunand majoritatea scrierilor sale. Sunt notate activitatea sa de critic literar, de traducator si actiuni izolate pe scena politica franceza pana in anul 1855, la publicarea unui set de optsprezece poeme ce ii aduc notorietate.

In anul 1857, este publicat primul volum “Florile Raului” ce declanseaza controverse aprinse pe marginea temei poeziei baudelairiene finalizate cu interzicerea a sase dintre poezii si impunerea platii de amenzi de catre autorul poeziilor si de catre editorul acestuia. Esecul “Florilor Raului” a fost o lovitura amara pemtru Baudelaire, fiind cuprins de sentimente de deziluzie, disperare, infrangere.

Desi spre finalul vietii scrie cele mai multe dintre capodoperele sale, foarte putine au fost publicate. In 1861 are loc publicarea celui de-al doilea volum de poezii intitulat, de asemenea,”Florile Raului” insa reactia debila a publicului determina un Baudelaire afectat fizic, psihic, inrait si saracit – in declin fizic si moral, sa urmeze drumul Belgiei cu speranta reusitei publicarii lucrarilor sale.

In anul 1866, aflat in Belgia, sufera probleme de sanatate grave ce induc paralizia din care nu isi va reveni niciodata. Baudelaire isi gaseste linistea, cunoaste Idealul si evadeaza din Angoasa chinuitoare in anul 1867, la doar 46 de ani. La momentul inhumarii poetului, numeroase opere ale sale nu erau publicate insa situatia se schimba rapid datorita viitorilor lideri ai Iluminismului care au fost, deopotriva, iubitori ai lucrarilor lui Charles Baudelaire. Pana la inceputul secolului XX, Baudelaire este recunoscut ca unul dintre cei mai mari poeti francezi ai secolului al nouasprezecelea.

Efemera experienta a vietii in metropola urbana se intrevede in destinul lui Charles Baudelaire, in viziunea sa artistica, in responsabilitatea artei sale de a surprinde Ideal si Spleen prin calatoria in Marele Oras.