Dupa studiul stiintelor umaniste in cadrul Liceului Gheorghe Lazar din Sibiu, la varsta de 17 ani, Emil Cioran se indreapta catre studiul Filosofiei in cadrul Universitatii din Bucuresti. I-a cunoscut pe Mircea Eliade si pe Eugen Ionesco, legand o prietenie pentru intreaga viata cu acestia. Sub indrumarea profesorilor Nae Ionescu si Tudor Vianu, filosoful Constantin Noica si marele ganditor Petre Tutea au fost cei mai apropiati colegi ai lui Cioran. Emil Cioran, Tutea si Eliade au fost suporteri ai ideilor profesorului de filosofie Nae Ionescu, devenit un avocat fervent al tendintei denumite Trairism, tendinta care combina principii existentialiste cu idei comune in diverse forme ale fascismului.

Tanarul Emil Cioran poseda cunostinte bune de limba germana iar primele sale studii au orbitat in jurul lui Kant, Schopenhauer, Nietzsche. In timpul studiilor universitare, a fost influentat de lucrarile lui Simmel, Klages, Heidegger, Sestov – cel care a adaugat crezul ca viata este accidentala la sistemul central de gandire agnostic al lui Cioran. Filosoful roman a absolvit Universitatea cu o teza asupra lui Henri Bergson, filosof contestat ulterior de Cioran ce pretinde ca ganditorul francez nu a cuprins tragedia vietii.

In anul 1933, Emil Cioran obtine o bursa de studii la Universitatea din Berlin, unde vine in contact cu Klages si Nicolai Hartmann. In aceasta perioada se naste interesul pentru regimul nazist si colaboreaza cu publicatia ‘Vremea’, Cioran confesand ca simpatizeaza cu Hitler. A avut o viziune similara asupra fascismului Italian. Ulterior, repudiaza simpatia pentru regimurile extremiste, motivand ca a fost o ratacire a tineretii.

Prima carte semnata de Cioran, ‘Pe culmile disperarii’, este publicata in Romania in 1934 si laureata. Sunt aduse inaintea publicului cititor si alte scrieri ale filosofului roman, apreciate de literati epocii. In anii imediat urmatori, Cioran ia la cunostinta si sprijina ideile Dreptei extreme romanesti insa in anii ’90, Cioran revizuieste numeroase pasaje admirative fata de Miscarea Legionara din lucrarile sale, fragmente pe care la considera ‘extremiste’ ori ‘pretentioase si stupide’.

La intoarcerea din Berlin, in 1936, Cioran preda filosofia la Liceul Andrei Saguna din Brasov, timp de un an. In 1937, pleaca spre Paris in urma primirii unei burse din partea Institutului Francez bucurestean pentru studii prelungite pana in 1944. Exceptand o sedere scurta in Romania intre noiembrie 1940 si februarie 1941, Cioran nu s-a reintors in tara natala.

In anul 1940, incepe lucrul la ‘Indreptar patimas’, lucrare ce avea sa devina ultima carte scrisa in limba romana. Urmatoarele opere vor fi publicate in limba franceza si vor fi apreciate nu doar datorita continutului dar si stilului debordand de lirism si uz fin al limbii adoptate. Desi paginile sale se bucura de succes, desi sunt premiate constant, Cioran refuza orice recunoastere oficiala a valorii scrierilor sale.

Cartierul Latin al Parisului devine rezidenta permanenta a filosofului Emil Cioran. Si-a trait mare parte a vietii in izolare, evitand publicul desi a pastrat si a cultivat stranse prietenii si conversatii cu faimosii Mircea Eliade, Eugen Ionesco, Samuel Beckett, Paul Celan si Henri Michaux.

Emil Cioran se stinge din viata la 20 iunie 1995, la varsta de 84 de ani si este inhumat in Cimitirul Montparnasse.

A lasat in urma lucrari valoroase pe teme precum pacatul originar, sfarsitul civilizatiei, sensul tragic al istoriei, obsesia vietii absolute, refuzul consolarii prin credinta, viata ca expresie a exilului metafizic. Emil Cioran ramane faimos pentru scrierea in franceza, limba ce i-a provocat dificultati inca din tinerete. Insa Saint-John Perse l-a numit ‘cel mai mare scriitor ce a onorat limba franceza, de la moartea lui Paul Valery’. Tonul si limba franceza utilizate de Cioran au fost rareori la fel de acide precum cele native desi operele scrise in limba romana sunt considerate cele mai originale lucrari ale genialului ganditor.

Galerie foto

Opera

Profesand o lipsa de interes pentru filosofia conventionala in tinerete, Emil Cioran a renuntat la speculatia abstracta in favoarea reflectiei personale, a lirismului patimas. ’Nu am inventat nimic; pur si simplu am fost secretar al senzatiilor mele’ – in aceste cuvinte Cioran insumeaza intreaga sa filosofie creatoare, motor prin care au fost intrupate coerente si valoroase lucrari pe teme existentialiste ale umanitatii distructive.

Critica literara observa ca pesimismul razbate in intreaga opera cioraniana iar scepticismul si nihilismul autorului raman inepuizabile insa, in maniera proprie, voioase. Lucrarile sale descriu o atmosfera de chin, de angoasa, o stare experimentata de Cioran, o stare dominata de lirism, de expresia sentimentelor intense, violente. Preocupat de tema mortii, a suferintei, Emil Cioran a fost atras de ideea suicidului, crezandu-l a fi o idee ce ar putea ajuta in existenta, o idee explorata de deplin in numeroase lucrari ale sale. Teme ale alinenarii umane, cea mai proeminenta tema existentialista prezentata de Albert Camus si Jean-Paul Sartre este, de asemenea, omniprezenta in opera cioraniana.

William H. Gass a numit lucrarea lui Cioran ’o romanta filosofica a temelor moderne precum alienare, absurd, plictis, decadenta, zadarnicie, tiranie a istoriei, vulgul schimbarii, constientizarea ca agonie, ratiunea ca boala’.

Literati ai tuturor vremurilor afirma ca voluptatea scrisului lui Cioran reprezinta o fabulatie asupra sinelui. Frustrarile, neimplinirile sale sunt transpuse in victorii spirituale in campul de lupta al Logosului. Blestemul sau este curajul de a fi sincer fata de sine pana la capat iar prin insistenta sa ireala pentru sinceritate s-a plasat constant la capatul opus al mantuirii. Sub semnul unui obscur letal, scrisul lui Cioran nu a fost suficient pentru a se transforma intr-un instrument eliberator.

Dionisiac si involburat precum stilul lui Nietzsche, Cioran intrevede renasterea civilizatiei, a culturii, a valorilor umane doar prin moarte, prin arderea raului interior, a racilelor morale ce macina existenta omului. Intreaga opera a lui Cioran pledeaza pentru o soarta, un destin imperial al oamenilor si al neamului insa scriitorul nu preconizeaza utilizarea vrerii de putere exprimata prin forta ci prin calitati interioare, prin valori morale, prin desprindere de imponderabile ale istoriei, ale teluricului si clipei, pentru ca ordinea din care umanitatea a decazut sa fie restabilita.

Opera in limba romana

Pe culmile disperarii, 1934

Cartea amagirilor, 1936

Schimbarea la fata a Romaniei, 1936

Lacrimi si sfinti, 1937

Amurgul gindurilor, 1940

Indreptar patimas, 1991

Singuratate si destin, 1992

Scrisori catre cei de-acasa, 1995

Mon pays / Tara mea (volum bilingv), 1996

Relevatiile durerii

Cioran si muzica