Georg Wilhelm Friedrich Hegel, filosof german si exponent al idealismului in filosofia secolului al XIX-lea, s-a nascut la 27 august 1770, in Stuttgart, intr-o familie prospera de confesiune protestanta.

Wilhelm urmeaza gimnaziul in orasul natal, remarcandu-se ca un elev model si dovedind o impresionanta capacitate de asimilare a notiunilor complexe pentru varsta sa in domenii precum: limba latina, teatrul lui Shakespeare, astronomie, geometrie, botanica, fizica sau logica. Formarea lui Hegel in Stuttgart se bazeaza pe principii ale iluminismului si pe textele clasice semnate de antici.

Intre 1770 si 1778, Wilhelm se concentreaza pe studiul limbii grecesti si semneaza traduceri ale lui Epictet, Sofocle, Longin dar si note asupra lui Rousseau. Alte interese ale tanarului sunt literatura, estetica, matematica, fizica, psihologia, pedagogia, filosofia si teologia.

Se indreapta spre teologie iar intre 1788 si 1793 studiaza in cadrul seminarului din Tubingen. In aceasta institutie se dedica aprofundarii filosofiei, istoriei, teologiei, limbilor clasice, fizicii si matematicii. Este perioada in care ii cunoaste pe Holderlin si pe Schelling cu care leaga stranse prietenii. Devine fascinat de Rousseau, Kant si Spinoza si urmareste entuziast evenimentele petrecute in timpul Revolutiei Franceze.

Dupa 1790, odata cu admiterea in cadrul Facultatii de Teologie, Hegel ia contact cu istoria Apostolilor, Epistolelor si Psalmilor, cu filosofia lui Cicero, metafizica si anatomia.

Timp de 8 ani va lucra ca profesor particular pentru familii din Frankfurt am Main si Berna iar in 1801 devine docent la Universitatea din Jena. In acesti ani, alaturi de Schelling, infiinteaza revista ‘Kritische Zeitschrift der Philosophie’.

In anul 1807, publica ‘Fenomenologia spiritului’, lucrarea sa fundamentala.

In perioada 1808-1816, Hegel ocupa functia de rector al gimnaziului din Nurnberg si publica lucrarea ‘Stiinta logicii’.

Dupa o scurta perioada in cadrul Universitatii din Heidelberg, in 1818 ocupa catedra de Filosofie la Universitatea din Berlin si face cunoscut, prin prelegerile sustinute, propriul sistem filosofic ce va fi tiparit in paginile ‘Enciclopediei stiintelor filosofice’ si ce va revolutiona filosofia dreptului, istoriei si religiei vremii.

La 14 noiembrie 1831, la Berlin, victima a epidemiei de holera, Georg Wilhelm Friedrich Hegel se stinge din viata. Dupa moartea sa, discipolii s-au divizat in doua tabere – hegelienii de dreapta reprezentand conservatorismul politic al perioadei de restauratie urmand caderii lui Napoleon si ‘Tinerii Hegeliani’ de Stanga, cei ce interpretau revolutionar filosofia lui Hegel, preconizand democratia liberala in plan politic si ateismul in religie.

Opera

Hegel este filosoful ce a influentat nenumarati scriitori situati pe pozitii contrare, incluzand atat admiratori cat si detractori. Karl Barth l-a numit pe Hegel drept ’Aquinas cel protestant’ in timp ce Maurice Merleau-Ponty a scris ca ’toate marile idei ale secolului trecut – filosofiile lui Marx si Nietzsche, fenomenologia, existentialismul german si psihanaliza si-au avut inceputurile in Hegel’. Michel Foucault este cel care afirma ca filosofii contemporanii pot fi ’blestemati sa il gaseasca pe Hegel asteptand rabdator la capatul oricarui drum pe care ei calatoresc’. Conceptele influente gandite de Hegel sunt cele ale logicii speculative ori ’dialectice’ si ’idealismul absolut’ ce cuprind spiritul - ’Geist’, negativul, ’viata etica’, importanta istoriei si alte idei filosofice.

Filosofia lui Hegel poate fi perceputa ca dezvoltarea constructiva in interiorul traditiei largi ce il include pe Platon si pe Immanuel Kant, alaturi de Meister Eckhart, Plotinus, Gottfried Wilhelm Leibniz, Jakob Bohme sau Jean-Jacques Rousseau.

Critica asupra lucrarii lui Hegel a fost raspandita in secolele al XIX-lea si al XX-lea. Schopenhauer, Kierkegaard, Marx, Nietzsche, Russell si altii au provocat filosofia hegeliana dintr-o varietate de perspective.

Russell a considerat ’aproape toate’ doctrinele lui Hegel a fi false. Iar interpretarea istoriei a fost comentata ca ’o distorsionare a faptelor si ignoranta considerabila’. Schopenhauer este cel care a apreciat filosofia lui Hegel a fi ’o pseudo-filosofie ce paralizeaza toata puterea mentala, inabusind gandirea adevarata’ in timp ce Kierkegaard a criticat unitatea ’absolutei cunoasteri’ notate de Hegel. Alti filosofi contemporani au atribuit filosofiei hegeliene caracteristici precum ’rauri de cuvinte fara sens’, ’cel mai urat stil al prozei in istoria limbii germane’ ori ’prea multa scriere filosofica ce poate fi, in mod just, considerata poliloghie fara inteles’.

Insa, in ciuda asprelor critici, impresionantul Hegel a oferit filosofiei universale metafore geniale. Materialul sau scurt, concis si precis, privit deseori ca extraordinar de dificil, reprezinta o tentativa de a unifica contradictii – spirit si natura, universal si particular, real si ideal si de a realiza o lucrare in care toate filosofiile partiale si opuse ale predecesorilor sai sa fie sintetizate si aliniate. Idealism si realism la un loc - este motivul pentru care succesorii sai, reliefand diferite aspecte in gandirea hegeliana, l-au interpretat atat de variat. Conservatori si revolutionari, credinciosi si atei, adepti si denigratori au fost inspirati de Hegel. Intr-o forma sau alta, invataturile sale au dominat universitatile germane dupa moartea sa si s-au raspandit in Franta si in Italia.

La mijlocul secolului al XX-lea, interesul pentru primele scrieri teologice cuprinse in studiul fenomenologiei a crescut odata cu raspandirea existentialismului. In acelasi timp, ganditori politici s-au intors la studiul lui Hegel, indeosebi a lucrarilor politice dar si a Logicii sale, datorita influentei asupra lui Marx. Iar pana la implinirea a doua sute de ani a de la nasterea genialului filosof german, o renastere hegeliana se desfasura in plina forta, ecourile sale resimtindu-se puternic astazi printre iubitorii filosofiei universale.

Opera

Lucrari principale

Phanomenologie des Geistes / Fenomenologia spiritului, 1807

Wissenschaft der Logik / Stiinta logicei, 1812 – 1816

Enzyklopadie de philosiphischen Wissenschaften / Enciclopedia stiintelor filozofice, 1817

Grundlinien der Philosophie des Rechts / Bazele filozofiei dreptului, 1819

Vorlesungen uber die Asthetik / Prelegeri despre estetica, 1817-1829

Vorlesungen uber die Philosophie der Geschichte / Prelegeri de filozofie a istoriei, 1822 – 1831

Lectii despre Platon

Despre Arta si Poezie

Principiile filozofiei dreptului

Enciclopedia Stiintelor Filozofice – Logica