Tudor Arghezi, scriitor remarcabil prin contributia la lirica romaneasca, se naste la 21 mai 1880, in Bucuresti purtand numele Ion Nae Theodorescu. Este parinte al unei ere vibrante in literatura nationala, semnand originale opere apartinand poeziei, teatrului, prozei, publicisticii, scrierilor pentru copii.

Intre 1887 si 1891, Arghezi a fost elev in cadrul Scolii primare "Petrache Poenaru". Perioada 1891-1896 se desfasoara in cadrul gimnaziului "Dimitrie Cantemir" si al liceului "Sfantul Sava" din capitala.

A debutat literar in 1896 cu poezia "Tatal meu", publicata in "Liga ortodoxa". Intre anii 1897 si 1899, Tudor Arghezi a scris poeme in proza dar si versuri, publicate in paginile "Revistei moderne" si ale "Vietii noi". In acesti ani, Arghezi a renuntat la studii si s-a angajat la fabrica de zahar Chitila, ca laborant.

In 1900, Arghezi s-a retras la manastirea Cernica timp de patru ani insa calugaria nu l-a atras, acesta considerandu-se un eretic si nu un mistic.

In 1904 a tiparit revista "Linia Dreapta", alaturi de Vasile Demetrius. Anul 1905 marcheaza inceputul noutatii, al calatoriilor in afara tarii. La 30 ianuarie s-a nascut Eli Lotar, primul fiu al scriitorului, copil ingrijit de o doica in capitala Frantei. Paris, Fribourg, Geneva, Italia s-au numarat printre destinatiile de calatorie ale lui Arghezi la inceput de veac.

In 1910, autorul s-a intors in Romania unde a semnat numeroase lucrari publicate in "Rampa", "Teatru", "Viata romaneasca", "Facla", "Cronica" si alte pagini de literatura ale vremii. A devenit notoriu in cercurile literare, politice, teatrale ale epocii, atragand interesul contemporanilor sai prin pamflete, versuri, articole polemice.

Primul Razboi Mondial il surprinde pe Arghezi contra gruparii politice national-liberale si actiunilor sale. Intre 1918-1919 a fost inchis pentru tradare, consecinta a colaborarii cu autoritatile de ocupatie germane.

Prima carte de poezii ce poarta semnatura lui Tudor Arghezi, "Cuvinte potrivite", este lansata in 1927. Urmeaza numeroase alte versuri, articole, romane, tablete, literatura dedicata celor mici, poeme pentru scolari, pamflete incendiare ce alerteaza autoritatile.

In anul 1943, Arghezi a fost din nou aruncat in temnita pentru un an, ca pedeapsa pentru pamfletul "Baroane", atac la adresa ambasadorului von Kilinger al Germaniei.

Din anul 1948, Tudor Arghezi a fost sanctionat si interzis in literatura romaneasca si s-a retras la Martisor. Insa intre 1952 si 1967 scriitorul a fost reabilitat , distins cu titluri si premii, devenind membru ales in Academia Romana, celebrat ca poet national. In comunism, Tudor Arghezi s-a bucurat de avantaje si a desfasurat o activitate literara bogata, publicand nenumarate poeme sociale.

A trecut in nefiinta in 1967 si a fost inhumat in gradina casei sale din Martisor, alaturi de Paraschiva, sotia sa, cu funeralii nationale. Casa de la Martisor este astazi muzeu dedicat marelui poet roman, artei sale, activitatii literare prolifice, mostenirii argheziene eterne peste timpuri.

Opera

Inca de la debutul sau in anul 1896, cu versurile publicate in "Liga Ortodoxa", Tudor Arghezi s-a bucurat de inalte aprecieri enuntate de insusi Alexandru Macedonski. Conducatorul revistei ce a gazduit primele insemnari argheziene observa si admira "cutezanta fara margini" a tanarului poet, a artei sale, a tehnicii versificarii stapanite fara cusur de inovativul talent.

George Calinescu, asemenea altor critici ce pretuiesc creatia argheziana, remarca "opera de rafinament", artistica subtilitate a aparentelor vulgaritati, asemanand savoarea si raritatea "florilor" lui Arghezi cu opera semnata de Rabelais. Startul literei argheziene consta in limbajul argotic, cu miros puternic, "al puscariasilor", cel care starneste rasul, nedezvaluindu-si unda lirica. Insa chiar acest amalgam al bufoneriei si al seriozitatii este o specie a poeziei aparte, afirma Calinescu.

Eugen Lovinescu apreciaza arta lui Arghezi ca fiind "o limba obisnuita" ridicata la rangul de "noua limba poetica" prin capacitatea autorului de a conferi functia poetica unor cuvinte nepoetice. Meritul lui Tudor Arghezi nu este acela de a fi indraznit, ci acela de a fi reusit, utilizand o "temperatura suficienta" necesara "conversiunii valorii".

Pompiliu Constantinescu evidentiaza contrastul in temperamentul poetic arghezian; astfel nota severa, nota grava impleteste "reflexele de plumb" cu gratia, supletea, puritatea unei linii simple. Arghezi da nastere unei imbinari bizare intre gratie feminina si virilitate, da nastere unui echilibru intre melodios si dur, da nastere unei fuziuni "intr-o singura tonalitate".

Darie Voronca celebreaza geniul arghezian, supranumindu-l "fierar al cuvantului", vizualizand cum intre dintii lui Arghezi se sfarma cuvantul precum "samburii tari", cum fraza izbeste peretii creierului, cum sub ciocanul poetului "bolti vuiesc", cuvintele "se trezesc serpi" iar suieratul acestora se simte in maduva. Voronca observa o fraza a lui Arghezi, in proza ori in poem, tasnind viril si "rasturnand sertarele creierului".

Tudor Arghezi nu a incetat niciodata sa fie pus in discutie, nascand rezerve sau adeziuni, exercitand influente asupra generatiilor de poeti . Mostenirea de geniu lasata de Arghezi tinerelor generatii este cea care a revolutionat forma si limbajul poetic, este cea care a inovat structurile lirice, este cea care aduce noi specii ale prozei dar si forme verbale concise de o forta menita sa resusciteze gandiri lenese ori conformiste prin apelul la metafore.

Tudor Arghezi este cel ce a realizat reabilitarea esteticii "uratului", crezand in forta de comunicare a logosului intr-o era marcata de incapacitatea comunicarii. Tudor Arghezi si arta sa reprezinta in actualitate subiecte expuse ipotezelor, interpretarilor, exegezelor, semn al fertilei clasicitati, al valorii, al geniului scriitorului roman.

Opere: Cuvinte potrivite, 1927; Icoana de lemn, 1929; Poarta neagra,1930; Flori de mucigai, 1931; Cartea cu jucarii, 1931; Tablete din Tara de Kuty, 1933; Ochii Maicii Domnului, 1934; Carticica de seara, 1935; Cimitirul Buna-Vestire, 1934; Versuri, 1936; Ce-ai cu mine, vantule?, 1937; Lina, 1942; Eminescu, 1943; Versuri alese, 1946; Bilete de papagal, 1946; Una suta una poeme, 1947; Prisaca, 1948, ; 1907-Peizaje, 1955; Pagini din trecut, 1955; Cantare omului, 1955; Frunze, 1961; Poeme noi, 1963; Cadente, 1964; Silabe, 1965; Razlete, 1965; Versuri lungi, 1965; Ritmuri, 1966; Litanii, 1967; Noaptea, 1967; O Furnica; Testament; Stihuri; De-abia plecasesi; Scrieri; Frinturi; Opere; Pagini alese; Subiecte; Hore; Stihuri pestrite; Calatorie in vis; XC; Frunzele tale; Lume veche, lume noua; Tablete de cronicar; Zece harapi, zece catei, zece mate; Poeme in proza; Sunetul dinlauntru; Pamflete; Cu bastonul prin Bucuresti; Din pragul casei; Zdreanta; Crengi; Simple povestiri; Teatru; Buna dimineata, primavara; Ars poetica
Din drum...