7 romane despre iubiri imposibile scrise de autori români

Puține teme au fascinat literatura la fel de mult precum iubirea imposibilă. De la miturile antice până la marile romane moderne, dragostea care nu se poate împlini a fost mereu combustibilul pasiunii și al tragediei, al visului și al lucidității. În literatura română, această temă capătă nuanțe unice: amestec de idealism și luciditate, de dor și morală, de vis și destin.

Scriitorii români, fie că sunt autoare introspective, care scriu cu delicatețe și profunzime psihologică, fie autori canonici ai realismului și introspecției interbelice, au înțeles că iubirea devine cu adevărat interesantă atunci când nu se poate consuma până la capăt. Când se confruntă cu obstacole. Când devine, mai degrabă, o oglindire a eului decât o poveste cu final fericit.

În rândurile următoare, te invit să redescoperi șapte romane scrise de autori români care surprind iubirea în formele ei imposibile, dureroase și totodată splendide. Fiecare carte vorbește despre o altă față a imposibilului: cea interioară, cea socială, cea istorică, cea metafizică.

Toate aceste volume pot fi găsite pe www.targulcartii.ro, un loc pentru cei care caută ediții vechi și noi, sau pur și simplu povești care merită regăsite.

Exuvii, de Simona Popescu

„Dacă n-ar fi fost atât de deștept poate că m-aș fi îndrăgostit de el. Gândul că știe cu mult mai mult decât mine îmi era însă insuportabil.”

Romanul Exuvii este o confesiune despre creștere, transformare și pierderea inocenței. Simona Popescu scrie cu o sinceritate aproape dureroasă despre felul în care iubirea apare și dispare, lăsând urme subtile.

În această carte, imposibilul iubirii nu vine din interdicții exterioare, ci din propria metamorfoză a ființei. Ce faci când nu mai ești aceeași persoană care a iubit ieri? Poate dragostea supraviețui unei deveniri continue?

Autoarea contemporană combină poezia, proza și memoria într-o formă hibridă, intens emoțională. E romanul unei generații și al unei interiorități feminine care refuză să se lase prinsă în definiții.

Exuviile sunt straturile fine pe care fluturii le abandonează atunci când se eliberează din cocon. Pentru Simona Popescu, ele devin o metaforă a versiunilor de sine pe care le-a lăsat în urmă, a identităților trecute ce rămân ca urme fragile ale devenirii.

Provizorat, de Gabriela Adameșteanu

„Ar putea fi o poveste de dragoste banală, ca în orice ţară şi în orice epocă. Letiţia încearcă să scape dintr-o căsnicie nefericită în braţele lui Sorin, ambiţiosul său coleg din Instituţie. Cei doi se aruncă cu toată fiinţa lor în această legătură. Numai că sîntem în România anilor ’70… Totul e supravegheat, iar paranoia crescîndă îi dă eroinei impresia că se află sub privirea unui ochi imens. Descriind cu o rară fineţe bărbaţi şi femei care încearcă să trăiască liberi şi să scape, prin dragoste, de o existenţă limitată, autoarea arată că mai există un demon la fel de distructiv ca teroarea: precaritatea sentimentelor. O ameninţare, din nefericire, universală.” (Le Monde)

Provizorat este romanul iubirii în acele perioade gri, al pasiunii care se refugiază între frici și compromisuri.

Letiția și Sorin trăiesc o iubire ascunsă, fragilă, care se zbate sub greutatea comunismului, a constrângerilor sociale și a nevoii de aparență. Nimic nu e definitiv, totul e „provizoriu”: relațiile, locurile de muncă, chiar și emoțiile par suspendate între două lumi.

Gabriela Adameșteanu scrie cu o luciditate fascinantă despre imposibilitatea iubirii într-un sistem care nu permite libertate, nici măcar emoțională. Personajele se iubesc, dar nu pot fi împreună; nu doar pentru că societatea nu le permite, ci pentru că anii de frică le-au format reflexul de a se ascunde.

Drumul ascuns, de Hortensia Papadat-Bengescu

„Îi sărutase mâinile cu meșteșuguri de cinematograf (…).”

În Drumul ascuns, Hortensia Papadat-Bengescu ne introduce într-o lume elegantă, tensionată, unde iubirile se pierd printre ambiții, vanități și jocuri sociale. Personajele trăiesc intens, dar rareori sincer; fiecare simte, dar se teme de consecințele simțirii.

Pentru autoare, imposibilul vine din presiunea aparențelor – iubirea devine o „boală de clasă”, un simptom al lumii mondene care nu mai știe să trăiască autentic.

Romanul este o capodoperă de observație psihologică, iar iubirea imposibilă devine pretext pentru radiografia unei societăți bolnave de orgoliu.

Invitație la vals, de Mihail Drumeș

„Mi se pare că te văd în toate femeile şi nu te aflu în nici una. Te simt cînd prezentă, cînd plecată ― totuşi mereu actuală. Dacă uneori te prind de mină, făptura ta se topeşte ca un fulg de zăpadă…”

Povestea lui Mihail Drumeș, publicată în 1936, a rămas una dintre cele mai populare narațiuni de dragoste din literatura română.

E un roman în care doi tineri transformă iubirea într-un duel al orgoliilor. Ceea ce începe ca o glumă devine o tragedie; o demonstrație a faptului că pasiunea și mândria nu pot coexista.

Invitație la vals vorbește despre iubirea care se autodistruge, despre imposibilul născut nu din destin, ci din orgoliu și imaturitate.

Adam și Eva, de Liviu Rebreanu

„Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.”

Adam și Eva este probabil cel mai spiritual roman al lui Rebreanu. Scris după o perioadă de căutare interioară, romanul prezintă o iubire care traversează secole, culturi și reîncarnări.
Protagoniștii, două suflete-pereche, sunt condamnați să se caute mereu, fără a se regăsi pe deplin.
Imposibilul, aici, devine cosmic: timpul însuși refuză să le permită împlinirea.

Rebreanu ridică iubirea la rang de metafizică – nu e o emoție, ci o forță care depășește existențele individuale.

Patul lui Procust, de Camil Petrescu

„O îmbrăţişare adevărată a corpurilor e frumoasă ca o convorbire între două inteligenţe, în care niciun moment una nu pierde înţelegerea cu cealaltă, sau ca o carte citită cu pasiune, în care fiecare amănunt e priceput şi justificat.”

Publicat în 1933, Patul lui Procust e o demonstrație de inteligență narativă. Camil Petrescu construiește o poveste despre idealul iubirii și imposibilitatea de a-l atinge.

În oglinda celor două povești – Fred Vasilescu și doamna T., George Ladima și Emilia – vedem cum dragostea se frânge atunci când devine filtrată prin orgoliu, idealizare și rațiune excesivă.

Metafora „patului lui Procust” sugerează exact asta: încercarea de a potrivi realitatea sentimentelor în forme fixe, raționale, care o ucid.

Un roman esențial, perfect pentru cei care iubesc psihologia și luciditatea.

Rusoaica, de Gib I. Mihăescu

„O sete de pur şi ideal era acest amor de necunoscut şi de nemărginire.”

Romanul Rusoaica este o poveste a dorinței și a imposibilității, a fascinației pentru „celălalt inaccesibil”.

Un ofițer român trăiește o iubire obsesivă pentru o femeie rusoaică; un vis la granița dintre real și himeric.
Iubirea imposibilă din acest roman are contururi de febră, de delir frumos, de căutare imposibilă.
Autorul scrie senzorial, dens, poetic, și transformă imposibilul într-o formă de extaz.

Așadar, de la confesiunile Simonei Popescu, Gabrielei Adameșteanu și Hortensiei Papadat-Bengescu, până la cei care au explorat lucid și dureros dragostea: Mihail Drumeș, Liviu Rebreanu ș.a., aceste romane alcătuiesc o hartă completă a iubirii imposibile în literatura română.

Toate ne arată același adevăr: iubirea devine mai profundă atunci când nu se poate împlini.
Poate tocmai de aceea, aceste povești rămân vii, dincolo de timp și generații.

Dacă vrei să le descoperi sau să le adaugi în bibliotecă, www.targulcartii.ro este locul ideal – acolo unde literatura trăiește din nou, în fiecare ediție salvată din uitare.