Pot modela cărțile politicienilor opinia publică în timpul alegerilor?

Scrierea unei cărți a devenit aproape obligatorie, în ultima vreme, pentru politicieni. Nu este o poveste nouă, s-ar putea spune că există de când lumea acest „trend”, doar că a devenit mai pregnant.

Ori că e o carte de memorii – precum cea publicată de către Prima Doamnă Melania Trump chiar înainte de alegerile prezidențiale din SUA, ori că este o carte cu sfaturi de dezvoltare personală (spre exemplu) semnată de o personalitate care va candida la alegerile prezidențiale din țara sa, există un boom neîncetat al cărților semnate de politicieni. Un fel de „fiecare candidat, un autor” – după cum nota The Washington Post.

La acestea se adaugă cărțile celor care scriu despre politicieni. Cât privește reacția societății, unii se întreabă la ce folosesc, alții le citesc în speranța că vor cunoaște mai bine persoana care candidează, mass media le răsfoiește pentru a găsi posibile surse de subiecte legate de persoana politică ș.a.

Ca atare, potrivit unora dintre analiști, asemenea cărți pot modela opinia publică în măsura în care ele demonstrează ceva (în bine, sau în rău) despre autor. În plus, după cum remarca The New Yorker, a oferi susținătorilor, în timpul unei campanii electorale, o carte de autor a devenit o practică standard în rândul candidaților politici, fiecare dintre ei dorindu-și cât mai multă popularitate. 

Evoluția cărților politice

Câțiva dintre analiștii politici sunt de părere că e nevoie de puțin ego pentru a sugera că propria ta poveste de viață sau experiențele tale sunt mai altfel decât ale altora. Dar există și analiști care subliniază că asemenea cărți scot în evidență politicienii, ba chiar oamenii le cumpără cărțile și le și citesc.

Pe de altă parte, „de ce sunt cărțile politicienilor atât de groaznice?”, se întreba Politico. Publicația comenta, în acest sens, că pe vremuri, biografiile politice erau scrise de…biografi, iar politicienii așteptau până își părăseau mandatul pentru a-și scrie memoriile. „Acum se pare că nu poți candida pentru o funcție fără a scrie mai întâi un bestseller. Și, în ciuda unei mass-media mai mult decât pregătită pentru a verifica tot ce a făcut un candidat, aspiranții la o funcție publică insistă totuși să scrie, sau cel puțin să co-scrie, o versiune a propriilor povești de viață. Iar memoriile sunt menite să prezinte candidații în campanie”.  

Candidații își pornesc campaniile cu aceste cărți, sperând să le ofere alegătorilor miere care va rezista la orice oțet ce va fi prezentat ulterior de presă. Dar această dulceață este ceea ce face aceste cărți atât de îmbolnăvitoare. Autorii acestor cărți fac un fel de joc în care singurele zaruri sunt credința, familia, grija și patriotismul. Doar scuturați zarurile și lăsați cuvintele să ajungă acolo unde vor – continuă Politico, apoteotic, comentariul despre acest tip de cărți.

Aceste cărți au o rețetă pentru succesul financiar

Există însă o rețetă pentru succesul lor financiar: se pare că industria editorială adoră aceste memorii de campanie (Politico vorbește chiar despre un avans de 425.000 de dolari care i-ar fi fost acordat lui Barack Obama pentru cartea The Audacity of Hope, pe când era senator; cartea a devenit number one pe lista celor mai bine vândute New York Times și Amazon.com în toamna anului 2006). Potrivit sursei, s-ar putea să vă surprindă, dar acest tip de cărți constituie, de fapt, pariuri sigure pentru editori – chiar dacă publicul nu cumpără, campaniile în sine le vor transforma în bestselleruri.

Și editorul american Peter Osnos comenta în Publishers Weekly că, în ultimele decenii, în linii mari, cărțile cu și despre și politică și politicieni sunt din abundență. Spre exemplu, evoluția cărților politice în SUA include, printre altele, lucrările lui Ulysses S. Grant, Theodore Roosevelt, reflecțiile înțepătoare ale lui Harry S. Truman – toți foști președinți ai Americii. Ceea ce spune ceva despre de cât timp durează „tradiția”… El adaugă că vânzările enorme de cărți „conservatoare”, „de dreapta” sau „populiste” au fost un fenomen de piață formidabil încă din anii 1990 în SUA.

Acest tip de cărți ar trebui să conțină cel puțin o dezvăluire neașteptată

„În ultimii ani ai secolului XX și în primele decenii ale secolului XXI, am fost responsabil, într-un fel sau altul, de suficiente cărți politice pentru a fi considerat, dacă nu un expert, măcar un specialist”, notează Osnos nu fără oarecare umor. „Acestea au inclus o serie de cărți de Jimmy Carter (inclusiv un volum de poezie și o carte pentru copii scrisă împreună cu fiica sa, Amy), două cărți de viziune politică de Bill Clinton și The Art of the Deal de Donald J. Trump – un dezvoltator imobiliar din New York la acea vreme, care făcea apel la destui americani pentru a-l alege președinte trei decenii mai târziu”, punctează el.

Pentru politicieni, atractia „scrierii” unei cărți – folosind termenul vag pentru că atât de multe sunt de fapt scrise de altcineva – este că îi permite persoanei să se adreseze publicului în mod direct, fără filtrul deranjant al jurnaliştilor care pun întrebări și verifică faptele, consideră Osnos.

Pentru a fi viabile din punct de vedere comercial și pentru a modela, dacă vreți, opinia publică, acest tip de cărți ar trebui să aibă cel puțin o dezvăluire neașteptată, după cum mai punctează el.  

Memoriile Primelor Doamne se vând mai bine

Deci, care este impactul acestei multitudini de cărți politice asupra națiunii? Unele pot fi uitate, altele poate vor fi citite la…următoarele alegeri, iar altele poate vor fi citite peste un secol. „În mare parte, aceste cărți oferă candidaților șansa…de a nu spune nimic”, mai adaugă Politico, dar ca „model de rezistență” are un exemplu: când fostul președinte al SUA Jimmy Carter a publicat <Why Not the Best?>, în iunie 1976, cartea a fost celebrată drept ceva complet original. „Jimmy Carter a creat o nouă formă literară: biografia de campanie scrisă ca autobiografie de către candidat însuși”, a anunțat atunci The New York Times.

Revenind la Osnos, editorul mai evidenţiază ceva interesant: în general, memoriile Primelor Doamne se vând la fel de bine sau mai bine decât cele ale soților lor. „De asemenea, am susținut că aceste cărți ale politicienilor ar trebui să îndeplinească aceleași standarde de verosimilitate ca și munca jurnaliștilor și istoricilor”, mai spune editorul.

Ca un fel de concluzie, după cum zicea cineva, politicienii scriu o mulțime de cărți, atâta timp cât există un public pentru ei.