Mihai Eminescu: poezia care te face să încetinești

În fiecare ianuarie, parcă inevitabil, ajungem din nou la Mihai Eminescu. Uneori din obișnuință, alteori din obligație, dar de cele mai multe ori pentru că luna aceasta are ceva care se potrivește cu poezia lui: liniștea de după sărbători, frigul care te face să încetinești și nevoia de a reflecta puțin asupra propriei vieți.

Eminescu nu e un autor comod și rămâne mereu prezent în gândurile celor care îl citesc.

Despre viața lui

S-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, și a crescut la Ipotești, într-un spațiu care va rămâne mereu legat de numele lui. Copilăria petrecută aproape de natură, de păduri și lacuri, apare mai târziu în poezii fără să fie forțată. Eminescu a fost un copil curios, atras de lectură și de idei, dar și un tânăr care a rătăcit mult, atât la propriu, cât și intelectual. Drumul lui nu a fost unul liniar. A studiat la Cernăuți, apoi la Viena și Berlin, unde a intrat în contact cu filozofia și literatura europeană. Nu s-a întors din Occident cu soluții gata făcute, ci cu mai multe întrebări.

A citit mult, uneori obsesiv, iar asta se simte în poeziile lui, care nu sunt simple exerciții lirice, ci încercări de a înțelege lumea, timpul și locul omului în univers.

Înapoi în țară, Eminescu a dus o viață destul de instabilă. A lucrat ca bibliotecar, revizor școlar (responsabil cu supravegherea și controlul școlilor dintr-o anumită zonă), redactor și jurnalist. Jurnalismul nu a fost pentru el o ocupație secundară, ci un mod serios de a interveni în viața publică.

Articolele sale sunt dure, directe și adesea incomode.

Critică politicianismul, superficialitatea și lipsa de responsabilitate culturală. Citite astăzi, unele par surprinzător de actuale, fără să fie nevoie de comparații artificiale.

Dincolo de rolurile publice, Eminescu rămâne însă omul din spatele poeziei.

Un om fragil, marcat de nesiguranță, de dificultăți materiale și de probleme de sănătate. Nu a fost un geniu izolat într-un turn de fildeș, ci cineva care a trăit intens și, de multe ori, dureros. Relația cu Veronica Micle, complicată și tensionată, spune multe despre felul în care Eminescu iubea: profund, dar fără echilibru. Această neliniște se regăsește în versurile lui, mai ales în poeziile de dragoste, care nu sunt niciodată complet senine.

Poezia lui Eminescu nu se citește repede.

Cere răbdare și, uneori, recitire. ,,Luceafărul”, poate cel mai cunoscut text al său, este adesea redus la o poveste de dragoste imposibilă. În realitate, e mult mai mult: o meditație despre diferență, limite și singurătatea celui care vede mai mult decât ceilalți. Mi se pare impresionant că acest poem are 98 de strofe, fiecare cu ritmul și sensul său, și totuși întregul funcționează ca o unitate.

Există și un Eminescu mai direct, mai critic, prezent în poezii precum „Scrisoarea III” sau „Glossă”. Tonul poate părea uneori moralizator, dar nu dă lecții ca un profesor; mai degrabă pare că încearcă să facă puțină ordine într-o lume care i se pare haotică. Căutarea sensului și a coerenței se simte în aproape tot ce a scris.

Sunt și poezii mai scurte, intime, ca ,,Floare albastră” sau ,,Ce te legeni…”, care surprind delicatețea gândurilor și a sentimentelor. Prima dată am întâlnit ,,Floare albastră” la școală, în clasele generale, și mi-a rămas imediat în minte. Cu toate acestea, nu am fost niciodată genul care să învețe poeziile pe de rost de nevoie, dar ,,Ce te legeni…” am memorat-o fără să-mi dau seama, probabil pentru că mi-a plăcut atât de mult. Dacă mă concentrez puțin, cred că încă aș putea să o recit complet.

De ce nu atrage mai mult opera lui?

Eminescu a murit tânăr, la 39 de ani, în 1889. Boala, epuizarea și izolarea și-au spus cuvântul. A lăsat în urmă nu doar poezii publicate, ci și numeroase manuscrise, semn că scrisul nu era pentru el un act ocazional, ci o formă de supraviețuire. După moartea sa, oamenii l-au ridicat la rang de legendă, iar uneori această imagine idealizată îl face să pară mai departe de cititorii care vor să-l descopere ca pe un om, nu doar ca pe un simbol.

Poate cea mai mare problemă a lui Eminescu este felul în care este predat: solemn, rigid, aproape intangibil. În realitate, el este mult mai uman decât imaginea oficială. A avut îndoieli, eșecuri și momente de rătăcire. Tocmai de aceea merită citit dincolo de eticheta de „poet național”.

De ce să citești Eminescu?

Ianuarie e un moment bun să ne întoarcem la Eminescu fără ceremonii. Fără coroane sau discursuri solemne. Doar cu o carte deschisă și cu răbdare. Poezia lui nu e întotdeauna ușoară, dar are o profunzime care merită timpul nostru. Când îl citești așa, Mihai Eminescu nu mai pare o statuie, ci un om care a scris pentru că pur și simplu nu putea să nu o facă. Tocmai sinceritatea lui, imperfecțiunile și neliniștea fac ca versurile lui să rămână actuale. Într-o lume care aleargă mereu, el ne invită să încetinim și să ne punem întrebări. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vrem să înțelegem puțin mai mult.

Pe 15 ianuarie, când sărbătorim Ziua Culturii Naționale, este un moment potrivit să ne oprim puțin și să redescoperim poezia și viața lui Eminescu. Fie că vreți să recitiți poeziile care v-au marcat copilăria sau să aflați mai multe despre omul din spatele mitului, pe tragulcartii.ro găsiți o mulțime de cărți dedicate lui. Sunt disponibile atât volume cu poezii, cât și cărți care îi explorează viața și opera, toate la prețuri foarte bune, ceea ce face mai ușor să vă apropiați de literatura lui fără să fie un efort financiar.