Cărți care te ajută să înțelegi mai bine lumea în care trăim

Era internetului a transformat atenția noastră într-o resursă rară. În fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut, suntem bombardați cu informații. Iar acest lucru nu ne face niciun bine.

Deoarece, sincer, orice carte este mai bună decât parcurgerea mecanică a fluxului de știri, sau a „noutăților” de pe rețelele de socializare. De aceea iată cinci titluri care nu doar că te vor ajuta să îți recâștigi atenția, dar te vor învăța și lucruri noi despre lume.

Sunt cărți care „îți dau creierul peste cap”, îți schimbă percepția asupra realității și te fac să exclami „Incredibil!”.

5 cărți despre lumea în care trăim, care nu te vor lăsa indiferent

„Stumbling on Happiness” de Daniel Gilbert

Această carte este considerată un fel de „oaie neagră” a cărților despre fericire. Nu se încadrează în tipar deoarece încearcă, în esență, să te convingă că nici măcar nu știi ce anume te face fericit! Gilbert este un psiholog celebru de la Harvard, renumit pentru ideile sale de experimente inedite și neconvenționale, care demonstrează cât de imperfectă și supusă erorilor de judecată este mintea umană. În această carte, el arată în repetate rânduri că noi, oamenii, evaluăm greșit – printre altele – ce ne-a făcut fericiți în trecut, ce ne va face fericiți în viitor și chiar ce ne face fericiți în chiar acest moment.

De fapt, decenii întregi de cercetări realizate de Gilbert asupra fericirii converg către aceeași concluzie tulburătoare: fericirea depinde puțin de evenimentele din viața noastră și mult mai mult de modul în care alegem să privim lucrurile.

Teoria lui Gilbert este că fiecare dintre noi posedă un „sistem imunitar psihologic” – practic, un mecanism de autoamăgire prin care mintea noastră reinterpretează experiențele trecute, proiecțiile de viitor și situațiile prezente, astfel încât să ne menținem mereu la un nivel de bază de fericire moderată. Iar atunci când acest „sistem imunitar” dă greș, cădem pradă depresiei prelungite și/sau crizelor existențiale.

„Genealogia moralei” de Friedrich Nietzsche

Dincolo de proza ​​bombastică și de retorica furioasă, Nietzsche scria cu o logică rece și tranșantă, potrivit specialiștilor care i-au studiat în profunzime opera. „Genealogia moralei” – poate cea mai scurtă și mai influentă lucrare a sa – a fost cea mai tranșantă dintre toate. În trei eseuri care însumează aproximativ 100 de pagini, el expune următoarele idei:

În orice populație, există un grup de oameni mai talentați, mai înzestrați sau mai inteligenți decât media. Să-i numim „Cei puternici”. Există, de asemenea, un grup de oameni mai puțin talentați, mai puțin înzestrați sau mai puțin inteligenți decât media. Să-i numim „Cei slabi”.

Cei puternici vor acumula în mod natural puterea în societate, pur și simplu pentru că sunt mai capabili și mai talentați decât ceilalți.

Deoarece Cei puternici și-au câștigat puterea și influența sporită dovedindu-se mai isteți sau mai capabili decât ceilalți, ei ajung să adopte convingeri etice care le justifică poziția: ideea că forța dă dreptate, că au dreptul la poziția lor privilegiată și că au dobândit prin merit ceea ce dețin. Nietzsche numește acest lucru „morală a stăpânului”.

Deoarece Cei slabi și-au pierdut puterea și influența fiind depășiți de ceilalți în inteligență și capacitate, ei ajung să adopte convingeri etice care le justifică poziția: ideea că oamenii merită ajutor și caritate, că ar trebui să-și ofere bunurile celor mai puțin norocoși și că trebuie să trăiască pentru ceilalți, nu pentru sine. Nietzsche numește acest lucru „morală a sclavului”.

Morala stăpânului și morala sclavului s-au aflat într-o stare de tensiune în orice societate, de-a lungul întregii istorii consemnate. Multe conflicte politice sau sociale sunt efecte secundare ale luptei dintre morala stăpânului și morala sclavului.

Nietzsche considera că morala sclavului înăbușă cele mai importante trăsături ale omului: creativitatea, inovația, ambiția și chiar fericirea însăși.

„Antifragil” de Nassim Nicholas Taleb

Taleb are câteva idei extraordinare, capabile să schimbe vieți și să influențeze lumea. Care sunt ideile sale revoluționare din „Antifragil”? Ei bine, iată punctul de plecare:

Adesea, cele mai influente evenimente din istorie sunt, prin definiție, cele mai puțin anticipate. Acestea sunt numite evenimente de tip „Lebăda Neagră”. Ca oameni, avem o tendință înnăscută de a nu observa nici numărul evenimentelor aleatorii din viața noastră, nici impactul pe care acestea îl au asupra noastră. Din cauza evoluției exponențiale a tehnologiei, evenimentele de tip „Lebăda Neagră” devin tot mai frecvente și mai influente ca oricând.

Prin urmare, ar trebui să ne construim sistemele (și pe noi înșine) astfel încât să fim „antifragili” – adică să ne organizăm viețile și societățile în așa fel încât să avem de câștigat de pe urma marilor evenimente neprevăzute.

Dacă ideea asta te entuziasmează la culme și nu te deranjează să parcurgi pagini întregi de divagații pretențioase, atunci dă-i bătaie: Taleb este autorul potrivit pentru tine.

„Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” de Yuval Noah Harari

Ideea centrală a lui Harari este că societatea umană este construită în jurul unor mituri. Și nu e vorba doar despre mituri religioase; banii sunt un mit, guvernul este un mit, corporațiile sunt un mit, sistemele juridice sunt un mit. Sunt mituri în care credem cu toții, deoarece ne ajută să organizăm grupuri mari din cadrul societății. Această idee a „mitului” a fost cea care a produs un adevărat șoc intelectual în altă carte a lui, „Sapiens”.

În „Homo Deus” însă, elementul care uimește cu adevărat este critica lui Harari la adresa umanismului.

Pentru Harari, umanismul este doar un alt mit – o formă de „religie seculară” – bazat pe idealul de a oferi cât mai multă libertate și cât mai puțină suferință unui număr cât mai mare de oameni. El subliniază că, în ciuda progreselor extraordinare pe care valorile umaniste le-au adus lumii, acestea vin la pachet cu defecte și probleme pe care religiile vechi nu le aveau. Un astfel de aspect este anxietatea existențială care apare atunci când crezi că ești responsabil pentru tot ce ți se întâmplă în viață. Un altul este supraevaluarea individualismului – ideea că a acționa în interes propriu este întotdeauna mai bine. De asemenea, există convingerea implicită că o libertate mai mare echivalează cu o fericire mai mare.

Harari mai arată că cele mai distructive războaie din istoria omenirii au izbucnit din conflictul dintre diferite ramuri ale umanismului: comunismul, capitalismul și fascismul.

Concluzia principală aici – valabilă pentru toate cele patru cărți ale sale – este că: a) marele succes filosofic occidental din ultimii peste 400 de ani reprezintă o anomalie fragilă în marea schemă a civilizației umane și b) s-ar putea, de fapt, să ajungem de partea perdantă a istoriei.

„Ministerul pentru viitor” de Kim Stanley Robinson

Abordarea catastrofală poate paraliza voința, fiind totodată extrem de răspândită în prezent în discursurile populare despre schimbările climatice. Tocmai de aceea, un antidot binevenit la avalanșa de viziuni apocaliptice privind catastrofa climatică este romanul scriitorului de science-fiction Kim Stanley Robinson.

În „The Ministry for the Future” („Ministerul pentru Viitor”), Stan apelează la mărturiile unor martori oculari fictivi din viitor pentru a ilustra gravitatea amenințării reprezentată de schimbările climatice. Însă acel viitor este, într-o anumită măsură, deja aici. În loc să sugereze că pieirea noastră este inevitabilă, autorul arată cum putem face față acestei provocări extraordinare. Un viitor distopic este posibil dacă nu acționăm. Însă un viitor utopic nu este de neatins dacă reușim să luăm măsuri.

Cartea constituie un bun motiv de a înțelege încotro merge lumea în contextul unei teme intens discutată: cum va schimba clima Pământul, implicit oamenii.