Există ceva profund neliniștitor în ideea unei case bântuite. Nu doar pentru că ar putea ascunde o fantomă, ci pentru că o casă ar trebui să fie, prin definiție, unul dintre cele mai sigure locuri în care putem exista. Este spațiul în care ne întoarcem, închidem ușa și lăsăm lumea de afară în urmă.
În literatura gotică, însă, această promisiune este întoarsă pe dos. Casa devine amenințarea. Pereții ascund secrete, camerele păstrează urmele trecutului, subsolurile ascund lucruri pe care nimeni nu vrea să le găsească, iar mansardele devin spații ale nebuniei, rușinii și reprimării.
De aceea, casa bântuită în literatură este mult mai mult decât decorul unei povești horror. Uneori, casa este chiar personajul principal.
De ce ne sperie casele bântuite?
La nivel psihologic, explicația este foarte simplă: o casă reprezintă siguranța. Este spațiul nostru privat, familiar. Tocmai de aceea, atunci când literatura transformă casa într-un loc periculos, efectul este atât de puternic.
Nu mai există refugiul în care să ne ascundem de pericol.
The Haunting of Hill House: casa devine personaj
Unul dintre cele mai bune exemple este The Haunting of Hill House, romanul lui Shirley Jackson. Hill House nu este o simplă casă în care se întâmplă lucruri supranaturale. Are o personalitate proprie. Este descrisă ca fiind stranie, disproporționată și fundamental neliniștitoare, iar spațiul pare să influențeze psihologia celor care intră în el.
Aici se află una dintre marile inovații ale romanului: cititorul nu este niciodată complet sigur dacă pericolul vine din casă sau din mintea personajelor. Casa devine o extensie a fricilor.
Cu cât personajele încearcă să înțeleagă Hill House, cu atât mai mult pare că aceasta le înțelege pe ele.
Jane Eyre și camera secretă
Casa gotică nu trebuie să fie neapărat bântuită pentru a fi înfricoșătoare. În Jane Eyre, Charlotte Brontë folosește Thornfield Hall ca pe un spațiu plin de mister. Râsete inexplicabile, zgomote nocturne, coridoare și camere ascunse construiesc treptat senzația că există ceva ce Jane nu știe.
Cea mai importantă dintre aceste încăperi este, desigur, camera în care este ținută Bertha Mason. Casa ascunde astfel un secret de familie.
În literatura gotică, camera secretă este adesea mai mult decât un element de suspans, fiindcă ea reprezintă ceea ce o familie sau un individ încearcă să reprime.
Rebecca: casa care nu uită
În Rebecca, Daphne du Maurier transformă Manderley într-unul dintre cele mai memorabile spații din literatura gotică. Rebecca, femeia care a locuit acolo înaintea protagonistei, este moartă, dar prezența ei pare să existe peste tot. În obiecte, camere, haine, servitori și ritualuri, noua doamnă de Winter descoperă urmele unei femei pe care nu a cunoscut-o niciodată.
Manderley pare să aibă o memorie proprie. Aici apare o altă idee fascinantă despre casa ca personaj în literatură, pentru că locuințele păstrează poveștile oamenilor care au trăit în ele. Un spațiu poate deveni încărcat de amintiri până în punctul în care trecutul pare mai prezent decât prezentul.
În Rebecca, casa nu este bântuită de o fantomă în sens tradițional. Este bântuită de memorie.
The Shining: familia captivă
În The Shining, Stephen King duce această idee într-o altă direcție. Hotelul Overlook este un spațiu uriaș, izolat și aparent gol, dar trecutul său violent continuă să existe în interior. Izolarea transformă hotelul într-o capcană.
Familia Torrance nu este doar izolată de lume, ci și împinsă tot mai adânc în propriile tensiuni.
Hotelul bântuit devine astfel o metaforă pentru psihicul uman. Cu cât personajele sunt mai izolate, cu atât lucrurile ascunse ies la suprafață.
De ce apar atât de des subsoluri și mansarde?
Nu este întâmplător că literatura gotică este plină de subsoluri, mansarde și camere ascunse. Din punct de vedere simbolic, aceste spații se află la marginea vieții cotidiene. Nu sunt camere în care locuim în mod obișnuit. Sunt spații în care depozităm lucrurile pe care nu le mai folosim, pe care nu vrem să le vedem sau despre care am uitat.
Subsolul poate deveni imaginea lucrurilor reprimate. Mansarda poate ascunde trecutul. O cameră încuiată poate reprezenta un secret. De aceea, atunci când protagonistul deschide o ușă pe care nimeni nu trebuia să o deschidă, nu descoperă doar un obiect sau o persoană. Descoperă ceva ce familia, casa sau societatea a încercat să ascundă.
Casa bântuită este, de fapt, despre noi
Poate acesta este motivul pentru care cărțile despre case bântuite continuă să ne fascineze chiar și atunci când știm că fantomele nu există. Ne sperie mai puțin ideea că într-o casă ar putea locui un spirit și mai mult ideea că un loc familiar ar putea ascunde ceva ce nu înțelegem.
Despre Cristiana Todiresei
Cristiana Todiresei este jurnalist cultural. A semnat articole pentru publicații precum Ballet Magazine Romania, Catchy.ro, Vice, Revista Golan, iar în prezent are un blog, Zenobisme.ro, unde spune povești pentru ca alte femei să nu se mai simtă singure.