In preocuparile noastre privtoare la activitatea publica si politica a scriitorilor din istoria literaturii romane, descoperim deseori povesti remarcabile despre vietile si contributiile acestora la parcursul istoric al natiunii. Preponderent uitandu-ne la aceste povesti avem tendinta de a admira gradul de implicare si de tenacitate aratat de acesti intelectuali si sa consideram dezirabila o astfel de atitudine si din partea contemporanilor.
Alteori insa, tinand cont de efectele nocive ale implicarii in viata publica ne punem problema daca simpatiile politice nu reprezinta decat o piatra de moara de gatul cuiva. Mai mult, uneori suntem surprinsi de cat de mult poate cineva gresi in viziunea politica judecand probabil prin prisma influentelor exercitate de mentori si colegi de generatie.
Mircea Eliade este printre cele mai elocvente exemple in acest sens, asocierile acestuia cu miscarea legionara fiind o pata pe o reputatie stralucita, care ar fi fost mult mai bine daca ar fi fost evitata. Incercand sa ne punem in pielea sa ne intrebam: Ce faci atunci cand esti considerat varful de lance al intelectualitatii generatiei tale, ti-ai construit o solida reputatie academica si esti inconjurat de cele mai stralucite minti ale erei tale, dar prietenii si colaboratorii tai incep rand pe rand sa adopte atitudini politice din ce in ce mai extreme.
Desigur, Eliade era sentimental apropiat de unele dintre idealurile miscarii precum atasamentul profund si emotional fata de tara si poporul roman sau veneratia fata de ritul ortodox. Dar vastul sau bagaj intelectual probabil ca il propulsa mult deasupra unor simpatii doctrinare clar delimitate. De altfel, este important de remarcat ca in perioada tulbure a apropierii de legionari, autorul mentinea prietenii cu oameni de litere din toate categoriile politice, de la comunisti la intelectuali evrei contestati de legionari. Probabil ca nici prin cap nu ii trecea cu ce barbarii urma sa fie asociat din cauza unui numar mic de articole in care isi afirma simpatiile legionare. La fel cum acum putem sa intretinem o prietenie cu cineva ce mentine un crez politic pe care nu il aprobam fara sa ne gandim ca activismul vrenuia dintre noi ne va arunca intr-o pozitie care sa ne afecteze viata sau libertatea, probabil ca la fel era perceputa situatia si la inceputul anilor treizeci cand disputele politice nu se incinsesera inca.
Asocierile si atitudinile de sustinere aveau sa il coste pe Eliade libertatea, ce-i drept pentru o scurta perioada de timp, sanatatea datorita conditiilor de detentie si mai ales reputatia, acuzatiile de antisemitism atarnand de coada numelui Mircea Eliade pana in zilele noastre. Ce-i drept anvergura intelectuala a facut ca asocierea cu legionarii sa nu ii afecteze prea mult cariera ulterioara dar imaginea publica postuma cu siguranta ar fi putut sa se lipseasca de intrebari precum: A incercat Eliade sa isi ascunda trecutul legionar?
Lui Eliade nu i se poate imputa extremismul, daca ar fi fost xenofob nu ar fi fost Eliade. Povestea acestui episod din viata pionierului in studiul istoriei religiilor avand calitatea de a ne servi o lectie importanta: Daca esti indeajuns de intelept incat sa fi moderat, evita sa te asociezi cu oameni extremi.
Foarte bun articolul.