Discrepanta intre opera si omul Shakespeare este una dintre cele mai mari turnuri ale sortii, ale literaturii universale. Insa realitatea este ca, desi William Shakespeare a semnat zeci de drame cunoscute in intreaga lume – opere portretizand complexitatea si profunzimea naturii umane, nu se cunoaste aproape nimic despre omul care le-a creat.
Cercetari extensive ale legiunilor de istorici, ale scolasticilor si biografilor, de peste trei sute de ani, ofera vagi informatii despre cel mai mare geniu literar din istoria lumii, inventator al englezei moderne. Autorul celebrelor ’Regele Lear’, ’Othello’, ’Romeo si Julieta’ si altele s-a nascut in Stratford-upon-Avon in aprilie 1564, s-a casatorit cu Anne Hathaway pe cand avea 18 ani iar in urmatorii 3 ani au venit pe lume cei 3 copii. A jucat pe scena teatrului si a detinut proprietati si parti din doua companii teatrale. Inaintea mortii sale din 1964 s-a intors in localitatea natala unde a dus o viata linistita. Nu exista dovezi, marturii, evidente ale pieselor si poemelor semnate de Shakespeare in cercetarile conduse de-a lungul secolelor iar prapastia dintre faima si profunzimea operelor si absenta informatiilor despre artist contribuie la propagarea unei curioase controverse dezlantuite de peste un secol.
De la jumatatea secolului al nouasprezecelea, un grup cuprinzator de ’sceptici’ intre care Mark Twain, Sigmund Freud sau Orson Welles, argumenteaza ca altcineva decat Shakespeare a creat poezia si dramaturgia atribuite acestuia. Snobii intelectuali prefera sa creada ca filosoful Francis Bacon a semnat piesele de teatru (autor cu un stil deosebit de cel al ’dulcii lebede din Avon’), snobii sociali il aleg pe contele de Oxford in timp ce iubitorii genialei colectii accepta candidatul declarat ca autor al artei shakespeariene. Alte nume sonore intre ’candidatii’ ce ar putea semna opera lui Shakespeare sunt si Cristopher Marlowe, Contele de Derby, Sir Walter Raleigh si Regina Elisabeta I insasi. Armata anti-stratfordiana inainteaza teoria conform careia pitorescul Will Shakespeare este prea simplu, lipsit de educatie si comun pentru a produce geniala arta. Educatia, biblioteca, capacitatea de gandire abstracta necesare pentru creatia literara extraordinara nu ar fi fost accesibile unui om al clasei muncitoare precum William iar vocabularul de peste 20000 de cuvinte, cunoasterea cutumelor curtii daneze, a oraselor italiene si franceze sunt incompatibile cu statutul si educatia umilului Shakespeare cel cu accent pregnant, vesminte si chip murdar. Insa sunt perfect potrivite profilului lui Edward de Vere, contele de Oxford scolit in Universitate, poet celebrat in tinerete, fin cunoscator al curtii regale si al tinuturilor de peste granite. Edward de Vere cu titlu nobiliar, apropiat de tronul britanic, lipsit de libertatea de a semna cu propriul nume celebrele piese de teatru este presupusul autor ce ar fi ales un om de rand ca imagine a creatiei sale pentru a eluda ’stigmatul publicarii’. Insa practica vremii de a pune in scena piese de teatru anonime ar fi permis contelui sa creeze arta fara a desemna o imagine, un autor, o figura asociata replicilor, ar fi permis evitarea facila a presupusului ’stigmat’ sustinut de combatantii lui Shakespeare. Nu ar fi fost mai simpla alinierea la aceasta practica? Si cum ar putea un nobil aflat la mare distanta de scena sa scrie texte, replici, situatii atat de potrivite fiecarui actor din compania de teatru in care a activat Shakespeare? Este notorie abilitatea autorului de a oferi roluri, replici, de a utiliza nume reale ale actorilor in piesele sale. Ar fi cunoscut curteanul Edward si ar fi aplicat aceasta tactica?
Nu departe de contele de Oxford se afla si Cristopher Marlowe, poet apreciat al epocii ce a lasat posteritatii arta similara ca stil si valoare operei Bradului din Avon. Insa exista indicii ca Marlowe este coplesit de faima, de presiune, de apasarea talentului creator in acea vreme, exista marturii Marlowe doreste disparitia din atentia publicului. De ce ar fi creat acesta sub pseudonimul lui Shakespeare? Si cand ar fi avut timp si energie sa scrie sub acest nume alaturi de celebritatea si tezaurul atribuit artistului Marlowe?
O alta varianta a anti-stratfordienilor, cei ce nu accepta ca un om din popor, fara pregatire inalta poate oferi arta de exceptie, este cea a unui grup de autori ce ar fi semnat opera shakespeariana. Insa care ar fi fost scopul? La atingerea culmilor succesului nu ar fi revendicat altcineva creatia? Si oare ar fi fost posibila realizarea unui fir literar consistent, intr-un stil in care sa nu fie sesizate fine diferente de expresie? Ar fi fost posibila crearea unei opere din care transpare glasul unui singur autor, evolutia sa in timp si spatiu, viziunea sa consecventa si omogena de sub pana unui grup de scriitori eterogen?
Stratfordienii raspund acestor teorii printr-un arsenal de contraargumente intre care se remarca semnatura scriitorului pe cateva dintre piesele publicate in vremea sa, scrierile si referintele contemporanilor lui Shakespeare, elogiile artistilor vremii ce recunosc talentul exceptional al simplului Shakespeare, originea si gradul de alfabetizare asemanatoare cu ale altor artisti ai vremii, erorile geografice flagrante din textele sale ce aduc la lumina imaginatia debordanta a lui William ce a proiectat peisajele europene din literatura sa.
Relevanta in contestare este si lipsa manuscriselor, referintelor catre carti din testamentul lui Shakespeare. Dar din nou, practica vremii ca piesele de teatru, lucrarile literare sa fie cedate companiei, explica aceasta omisiune, justifica atentia catre alte posesiuni mentionate in ultimele randuri scrise de scriitor.
De ambele parti ale controversei autorului operelor shakespeariene, argumentele sunt conjuncturale. Fiecare dintre ’cazurile’ dezbatute are ca baza o poveste, insa fara dovezi care sa atarne greu in balanta. Iar fiecare dintre teorii ori chiar ambele pot cuprinde farame de adevar ori pura fantezie. Secole de dezbatere, imprejurari si idealizare indica faptul ca razboiul nu se va stinge in viitorul previzibil.
Cine a fost Shakespeare?
Anti-stratfordienii au clatinat turnul de fildes al admiratorilor Bardului de pe Avon, insa nu l-au rasturnat. Nu exista dovezi incontestabile ca artistul din Stratford nu a scris dramaturgia si poemele de geniu astfel ca acestea poarta in continuare semnatura lui William Shakespeare, cel mai faimos dramaturg al lumii.
Nu se adaugă comentarii.