În ultima perioadă psihologia a devenit din ce în ce mai populară. Psihologia este mai mult decât o știință a minții, este despre relații, despre existență, dar și despre autocunoaștere și poziționare a sinelui în fața lumii, care pare din ce în ce mai mare.
Cărțile de psihologie sunt aliatele omului obișnuit, pentru că îl ajută să se înțeleagă mai bine, să priceapă cum funcționează mintea umană și care sunt acele probleme care apar și cu care trebuie să se confrunte.
Este necesar ca și cei care nu sunt specialiști, dar au o pasiune pentru mintea umană, pentru relații și pentru înțelegerea felului în care totul funcționează să poată avea acces la asemenea cărți.
Psihologia care te atinge
Cărțile de psihologie, cele care nu sunt construite doar pentru specialiști, au puterea de a schimba vieți, de a ghida cititorii către autocunoaștere și înțelegerea lumii.
„Când corpul spune nu” de Gabor Mate ajută omul să înțeleagă foarte multe despre un mare dușman al omului modern și anume stresul. Lucrurile sunt mai ușor de acceptat atunci când oamenii își dau seama că nu sunt singuri pe anumite drumuri, că și cei din jur trec prin aceste probleme și că se pot găsi abordări diferite. Autorul le explică oamenilor aceste fenomene așa încât să le înțeleagă fără să-și facă probleme despre termenii folosiți.
„Inteligența emoțională” de Daniel Goleman este o carte esențială pentru cei care vor să înțeleagă mai multe despre emoții și despre cum influențează ele personalitatea umană. Autorul dorește să-i facă pe oameni să înțeleagă faptul că lucrurile pot fi schimbate, că anumite reacții și comportamente, în momentul în care sunt înțelese și li se acordă atenția necesară pot fi transformate.
Eric Berne face tot posibilul să conducă cititorii în lumea relațiilor și în lumea rolurilor pe care toată lumea le joacă, uneori chiar și fără să își dea seama. În cartea „Jocurile noastre de toate zilele” acesta explică o mulțime de lucruri despre nefericire și despre puterea pe care fiecare dintre noi o are pentru schimbare.
Ajutor pentru schimbare
Oamenii caută să se schimbe, își doresc foarte mult să reușească să treacă mai departe, să vadă noi drumuri pe care să pășească, pentru a nu se mai confrunta mereu cu aceleași probleme și conflicte.
„Atomic habits” de James Clear, acest bestseller internațional, ajută cititorul să se apropie de țelurile mult visate și să lase în urmă piedicile de care s-a lovit în repetate rânduri. Obiceiurile proaste sunt piedici importante, greu de depășit, iar obiceiurile bune par foarte greu de format, dar autorul își ajută cititorii să ajungă la aceste performanțe.
„Curajul de a fi vulnerabil” de Brene Brown este un alt titlu cunoscut și apreciat de o lume întreagă, care vorbește despre momentele în care oamenii se feresc să fie văzuți din cauza faptului că le este teamă. Autorul își învață cititorii să fie curajoși și să nu se mai ascundă în spatele dorinței de a fi perfecți, pentru că în realitate ei reprezintă mult mai mult decât cred.
Gary Chapman, în cartea intitulată „Cele cinci limbaje ale iubirii”, vorbește despre faptul că nu toată lumea are același limbaj atunci când vine vorba despre iubire, iar această informație i-ar putea ajuta pe cei care nu se înțeleg, dar și pe cei care se simt frustrați din aceste motive. Cel mai important de înțeles este faptul că nu întotdeauna oamenii sunt vinovați pentru că nu au spus ce trebuie, sau nu s-au făcut înțeleși de cei din jurul lor, pentru că există posibilitatea ca la mijloc să fie faptul că nu s-a folosit limbajul care trebuie.
„Tu ești muntele. Cum sa transformi autosabotarea in autocontrol” de Brianna Wiest este o carte care vorbește despre piedici, despre cum oamenii ajung să se autosaboteze atunci când vine vorba despre dezvoltare și despre progres. De unde apar aceste piedici? La ce ne folosesc ele? Și mai ales de ce este atât de greu să scăpăm de ele, putem afla în paginile acestei cărți minunate.
Sunt cărți de psihologie care merg mai departe de teorie, care trec dincolo de mințile specialiștilor și se apropie de oamenii obișnuiți, care încearcă să înțeleagă felul în care mințile lor funcționează. Cei de la Târgul Cărții oferă o selecție mare de astfel de titluri, la prețuri foarte bune, așa încât să poată ajunge pe noptierele tuturor cititorilor.

Despre Ioana Trif
Numele meu este Trif Ioana, sunt psiholog, autor, îndrăgostită până peste cap de cărți și recunosc că ele mi-au salvat viața. Îmi place să călătoresc, să aflu informații noi despre lumea în care trăim, îmi place mult să scriu. Cred că lumea se poate schimba, dar are nevoie de răbdare și pași mici.