Cărți perfecte pentru adolescenții care nu citesc

Să atragi un adolescent spre o carte poate părea uneori la fel de dificil ca a-l convinge să se trezească cu zâmbetul pe buze într-o dimineață de luni. Dar problema nu e lipsa lecturii. E felul în care lectura e prezentată, ca o obligație școlară sau ca o aventură reală.

Ce citesc adolescenții care nu citesc? Ce le capturează atenția fără să fie plictisitor sau moralizator? Răspunsul nu e mai mult text, ci text care spune ceva relevant pentru ei, în ritmul și emoția lor.

Povestiri care te prind din primul paragraf

Primul contact cu o carte trebuie să fie ca o melodie bună, să intre pe neașteptate și să rămână în cap. Adolescenții care nu citesc încă sunt maeștri în distragere, trebuie ceva care să îi îmblânzească, nu să îi sperie.

O alegere perfectă aici este „Sub aceeași stea” de John Green care nu este doar un roman despre boală, ci despre frumusețe și fragilitatea vieții, spus cu umor, sinceritate și emoție. Te prinde repede și nu te lasă indiferent.

Aventură

Mulți adolescenți iubesc filmele pline de acțiune, mister și lumi care par altceva decât realitatea plictisitoare. Cărțile pot face exact același lucru, dacă nu încep cu fraze lungi și greu de digerat.

„Jurnalul unui puști” de Jeff Kinney e ideal pentru cititorul care nu simte că citește, dar citește. Formatul umoristic, ilustrațiile și nota informală fac dintr-o carte o experiență relaxată, ca un episod de serial bun.

Povești cu ritm alert și personaje cu care te poți identifica

Mulți adolescenți spun că nu au răbdare pentru citit. Dar, de cele mai multe ori, nu e vorba de răbdare, ci de ritm. Dacă o poveste începe lent, cu descrieri lungi și explicații complicate, pierd interesul din primele zece pagini.

În schimb, când cartea pornește direct în acțiune, când fiecare capitol se termină cu o întrebare și cu senzația că mai trebuie să aflu ceva, lucrurile se schimbă complet. Lectura nu mai pare o obligație, ci devine exact ca un episod de serial bun.

Un exemplu perfect este „Jocurile foamei” de Suzanne Collins care prezintă O lume dură, probe de supraviețuire, tensiune constantă și o eroină puternică, ușor de îndrăgit. E genul de carte pe care o începi din curiozitate și ajungi să o citești pe nerăsuflate, uitând complet că, de fapt, nu-ți place să citești.

Dialoguri vii și povești care rămân cu tine

Uneori adolescenții nu fug de citit, ci de cărțile care nu le spun nimic. Dacă povestea pare departe, rigidă sau prea de manual, o închid repede. Dar când simt că intră într-o lume adevărată, cu personaje vii, cu emoții reale, cu întâmplări care dor sau fac să râzi pe neașteptate, lucrurile se schimbă. Atunci lectura nu mai e temă. Devine experiență

Un roman care reușește asta aproape fără efort este „Hoțul de cărți” de Markus Zusak spune povestea unei fete care descoperă puterea cuvintelor într-o lume sfâșiată de război e spusă cu umor, tandrețe și o voce narativă neobișnuită, care te agață din primele pagini.

Nu e o carte despre istorie, ci despre oameni, frică, prietenie și felul în care poveștile ne țin în viață. Mulți adolescenți o citesc pe nerăsuflate și o recomandă mai departe ca pe un secret bun. Și, poate fără să-și dea seama, tocmai au devenit cititori.

Și, uneori, un clasic e cea mai bună aventură

Avem tendința să credem că adolescenții fug de clasici. Că sunt prea grei, prea serioși, prea de școală. Dar adevărul e că nu fug de poveștile vechi, ci de cele plictisitoare. Iar unele romane clasice au mai multă energie decât multe cărți moderne.

Uneori tot ce le trebuie e o aventură adevărată.

„Cei trei muschetari” de Alexandre Dumas nu are nimic rigid sau solemn. Are dueluri, urmăriri, conspirații, prietenii legendare și acel celebru toți pentru unul și unul pentru toți care sună la fel de bine și azi. Ritmul e alert, capitolele se termină mereu cu un mic suspans, iar personajele sunt atât de vii încât par coborâte dintr-un serial de aventuri.

Pentru un adolescent care spune nu-mi plac cărțile vechi, romanul ăsta poate fi surpriza perfectă: descoperă că un clasic poate fi, de fapt, o super aventură.

Poate că adolescenții nu au nevoie să li se spună de ce e bine să citească. Poate au nevoie doar de cartea potrivită. Una care să-i facă să uite că țin în mână un volum și să simtă, pur și simplu, că trăiesc o poveste. Să râdă, să se enerveze, să întoarcă pagina repede, să spună mai stau puțin. Pentru că, de cele mai multe ori, așa începe totul, cu o singură carte citită pe nerăsuflate.

Și de acolo, restul vine aproape singur.

Dacă nu știi de unde să începi, plimbarea printre titluri poate fi deja jumătate din magie. Răsfoitul, curiozitatea, surpriza unei coperți care te cheamă pe nume. La Târgul Cărții, poveștile stau cuminți la raft, așteptând exact cititorul potrivit. Uneori, tot ce desparte un adolescent de citit nu e răbdarea. E doar prima aventură.