Se întâmplă uneori să nu ai chef de o carte lungă, complicată sau care cere prea multă energie. Vrei ceva care să te prindă repede, să se citească ușor și să-ți amintească de ce îți place, de fapt, să citești. Când ieși dintr-un reading slump sau pur și simplu nu mai ai răbdare pentru povești foarte dense, cărțile mai scurte pot fi exact ceea ce ai nevoie.
Te ajută să reintri în ritm fără presiune și, de multe ori, reușesc să spună fix cât trebuie, fără să se lungească inutil. Am adunat câteva titluri care se citesc repede, dar care te prind suficient cât să nu le lași din mână:
Mincinoșii – E. Lockhart (264 pagini)
Cadence Sinclair face parte dintr-o familie bogată, aparent perfectă, care își petrece fiecare vară pe o insulă privată. Totul pare ideal, până în vara în care se întâmplă ceva ce îi schimbă complet viața. După un accident despre care nu își amintește aproape nimic, Cadence se întoarce pe insulă doi ani mai târziu, hotărâtă să afle adevărul.
Știe doar că atunci, în acea vară, alături de verișorii ei și de băiatul pe care îl iubea, s-a întâmplat ceva ce nimeni nu vrea să recunoască. Pe măsură ce încearcă să-și recupereze amintirile, începe să descopere că familia ei ascunde mult mai mult decât lasă să se vadă. Iar adevărul, atunci când iese la suprafață, nu este deloc cel la care se aștepta.
The Never King – Nikki St. Crowe (222 pagini)
De două sute de ani, toate femeile din familia Darling dispar în noaptea în care împlinesc optsprezece ani. Uneori pentru câteva ore, alteori pentru zile sau săptămâni – dar se întorc mereu schimbate, distruse, fără să poată explica ce li s-a întâmplat. Winnie Darling a crescut cu povestea asta, dar nu a crezut niciodată cu adevărat în ea. Până în ziua în care împlinește optsprezece ani și își dă seama că nu e doar o legendă de familie. Pentru că, indiferent cât încearcă mama ei să o protejeze, nu poate opri ceea ce urmează.
Când noaptea cade, Peter Pan vine după ea. Dar nu e băiatul din povești, ci un personaj mult mai întunecat și periculos. O duce în Neverland, un loc departe de magia copilăriei, unde regulile sunt diferite, iar pericolul e constant. Acolo, Winnie descoperă că nimic nu e ceea ce părea: nici Peter, nici Lost Boys și nici povestea pe care o știa. Iar, pe măsură ce încearcă să înțeleagă de ce a fost adusă acolo, devine clar că nu e doar o altă Darling – și că, de data asta, lucrurile nu se vor termina la fel.
Surorile Hollow – Krystal Sutherland (280 pagini)
Iris, Vivi și Grey Hollow nu au fost niciodată ca ceilalți. În copilărie, au dispărut fără urmă pe o stradă din Scoția și s-au întors o lună mai târziu… fără nicio amintire despre ce li s-a întâmplat. De atunci, ceva la ele s-a schimbat – părul li s-a albit, ochii li s-au întunecat, iar lucruri stranii par să le urmeze peste tot. Ani mai târziu, Iris încearcă să ducă o viață normală, departe de aura ciudată care le înconjoară pe ea și pe surorile ei.
Dar când Grey dispare din nou, lăsând în urmă indicii bizare, Iris și Vivi pornesc să o găsească, iar ceea ce descoperă, le forțează să se confrunte cu trecutul pe care nu și-l amintesc. Pe măsură ce adevărul începe să iasă la suprafață, devine clar că nu e vorba doar despre o dispariție, ci despre ceva mult mai întunecat. Iar surorile Hollow nu sunt tocmai ceea ce par.
Iubire de probă – Alex Light (256 pagini)
Uneori, o relație începe ca o înțelegere simplă. Fără sentimente, fără complicații – doar un plan care ar trebui să funcționeze pentru amândoi. Așa începe și povestea dintre Liz și Wes, doi colegi care ajung să se prefacă într-o relație pentru a-și rezolva propriile probleme.
Pentru Liz, ideea de „iubire de probă” pare sigură: nimic real, nimic care să doară. Pentru Wes, e doar o modalitate de a demonstra ceva. Regulile sunt clare, limitele la fel, dar lucrurile încep să se schimbe atunci când linia dintre ce e real și ce e prefăcut devine tot mai greu de trasat.
Blestemul mării – Shea Ernshaw (320 pagini)
De generații întregi, locuitorii din Sparrow sunt bântuiți de o poveste veche: trei surori acuzate de vrăjitorie și înecate în mare, care se întorc în fiecare vară pentru a-și cere răzbunarea. În acea perioadă, orașul devine un loc periculos, iar disparițiile nu sunt doar o legendă. Penny Talbot a crescut cu aceste povești și știe că, indiferent cât de ireal par, există un sâmbure de adevăr în ele.
Dar lucrurile se schimbă în momentul în care pe insulă apare un băiat misterios, venit exact în perioada în care spiritele ar trebui să se întoarcă. Pe măsură ce zilele trec, iar atmosfera devine tot mai apăsătoare, devine clar că nu e vorba doar despre o tradiție sau o poveste spusă pentru turiști. Ceva se întâmplă în fiecare an, iar de data asta, Penny e mai aproape de adevăr decât ar fi vrut vreodată.
Dragoste și alte cuvinte – Christina Lauren (384 pagini)
Unele povești de dragoste nu încep cu un moment spectaculos, ci cresc în timp, încet, aproape fără să-ți dai seama. Așa e și povestea dintre Macy și Elliot, doi prieteni care, în copilărie și adolescență, își găsesc refugiul unul în celălalt și în cărțile pe care le împart. Ani mai târziu, viețile lor sunt complet diferite. Macy pare să aibă totul sub control, dar trecutul nu e chiar atât de ușor de lăsat în urmă.
Iar atunci când Elliot reapare în viața ei, lucrurile pe care le-a evitat atât timp ies din nou la suprafață. Povestea alternează între trecut și prezent, reconstruind treptat relația lor și dezvăluind motivul pentru care s-au îndepărtat. Pe măsură ce adevărul iese la iveală, devine clar că nu toate rănile s-au vindecat și că unele sentimente nu au dispărut niciodată.

Despre Diana Sabău
Diana Sabău este creator de conținut pasionat de citit și de călătorii, mereu curioasă și în căutare de noi cunoștințe. Pe pagina ei de bookstagram @dianacitesteunroman împărtășește recenzii și recomandări de cărți și filme și are o frumoasă comunitate în spate.