Gellu Naum: figura majoră a suprarealismului românesc

În peisajul literar românesc al secolului XX, Gellu Naum a rămas un nume care nu poate fi trecut cu vederea. Cu toate că nu a fost întotdeauna în centrul atenției publicului larg, a rămas un reper pentru orice discuție despre literatura avangardistă, mai ales în cea despre suprarealism. Nu doar prin textele sale, Naum a redefinit ce înseamnă să fii scriitor în România.

Născut în 1915, într-o perioadă în care poezia românească era marcată de ecouri simboliste și tradiționaliste, Gellu Naum avea să refuze orice tipar. Influențat decisiv de literatura franceză de avangardă și de André Breton, părintele teoretic al suprarealismului, el a transformat actul scrierii într-un exercițiu de explorare a inconștientului, a visului și a absurdului. Nu întâmplător, Naum este considerat cel mai important reprezentant al suprarealismului românesc.

Spre deosebire de alți scriitori care au flirtat cu acest curent, el a trăit și a scris în spiritul său până la final. Poate tocmai de aceea, opera sa continuă să fascineze prin mister, profunzime și libertate.

Suprarealismul: ce este și de ce contează?

Pentru a înțelege pe deplin contribuția lui Gellu Naum, este important să clarificăm ce înseamnă suprarealismul. Nu este vorba doar despre o estetică bizară sau un set de tehnici ciudate, ci despre o adevărată filozofie a creației.

Născut în Franța, imediat după Primul Război Mondial, suprarealismul a apărut ca reacție la ororile realității și la limitele raționalismului occidental. În manifestul său din 1924, André Breton definea suprarealismul drept „automatismul psihic pur prin care se exprimă gândul real, în absența oricărui control exercitat de rațiune și în afara oricăror preocupări estetice sau morale”.

Scriitorii suprarealismului au încercat să redea, pe hârtie, fluxul necontrolat al conștiinței, visele, obsesiile, aluziile sexuale, combinațiile bizare și neașteptate dintre cuvinte. Pentru ei, literatura nu era un act de comunicare, ci o formă de eliberare.

În această ecuație, limbajul devine atât instrument, cât și obstacol, motiv pentru care suprarealismul propune o distrugere a logicii convenționale a discursului și o reconstrucție poetică a realității.

Gellu Naum a preluat aceste idei și le-a adaptat unui context românesc complicat, marcat de război, de dictaturi și de ideologia oficială a realismului socialist. A scris, a tăcut când a fost nevoie, dar niciodată nu a abandonat esența creației sale.

Tinerețea, Parisul și prietenii

Gellu Naum a studiat filosofia la București, apoi la Paris, unde l-a cunoscut pe André Breton și a intrat în cercurile artistice avangardiste. Experiența pariziană a contat enorm, fiindcă acolo s-a cristalizat orientarea sa definitivă spre suprarealism.

Revenit în România în 1939, în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, Naum a adus cu el o energie literară nouă, care a alimentat mișcarea avangardistă din București. Împreună cu Gherasim Luca, Paul Păun, Dolfi Trost și Virgil Teodorescu, a fondat grupul suprarealist român, care a fost unul dintre cele mai coerente și radicale din Europa. Publicații precum „Alge”, care a văzut lumina tiparului în 1944, și manifestele colective au provocat o reacție puternică în spațiul cultural românesc, adesea rigid.

În această perioadă, Gellu Naum scrie texte dense, obscure, fascinante. Poezia sa este plină de imagini neașteptate, de aluzii erotice, de tensiuni între vis și corp, între dragoste și moarte. Nu este ușor de înțeles și nici nu încearcă să fie.

Tăcerea, un mecanism de supraviețuirea în comunism

După 1947, odată cu instaurarea regimului comunist, climatul cultural se schimbă radical. Suprarealismul este considerat decadent și subversiv. Realismul socialist devine doctrina oficială, iar scriitorii care nu se conformează sunt marginalizați, interziși sau obligați să se „reprofileze”.

Gellu Naum alege o cale dificilă. Se retrage, temporar, din poezia „serioasă” și se dedică literaturii pentru copii și traducerilor. Publică volume precum „Cartea cu Apolodor”, care devine extrem de populară și este citită de generații întregi de elevi. Deși aparent inocentă, poezia pentru copii i-a permis lui Naum să își mențină un contact viu cu limbajul poetic, cu jocul și cu imaginarul. În paralel, traduce autori importanți precum Denis Diderot, Victor Hugo sau Samuel Beckett, altă formă de a rămâne în contact cu avangarda europeană.

Suprarealismul rămâne viu în Gellu Naum, chiar dacă nu se exprimă direct în volumele oficiale. Abia după 1968, când regimul Ceaușescu cunoaște o scurtă perioadă de deschidere culturală, Naum revine în forță cu volume de poezie matură. Publică volume precum „Athanor” (1968), „Poeme alese” (1975), „Copacul-animal” (1971) și „Malul albastru” (1977). Textele sunt mai concentrate, mai metafizice, mai încărcate de simboluri și experiență. În centrul acestor poeme se află o preocupare constantă pentru vis, pentru iubirea totală și pentru prezența (sau absența) divinului.

Femeia, în special Lyggia, muza și partenera lui de o viață, devine figura centrală a unei iubiri mistice, dar concretă, trăită în dimensiunea visului și a realului.

Zenobia, romanul care aduce suprarealismul în proză

Un moment special în cariera lui Gellu Naum îl reprezintă publicarea romanului „Zenobia”, care a văzut lumina tiparului în 1985. Este un roman autobiografic, poetic și alegoric, în care iubirea pentru Lyggia se transformă într-o poveste despre întâlnirea cu absolutul, cu feminitatea arhetipală și cu sensul profund al existenței.

„Zenobia” este, în multe feluri, un text unic în literatura română. Nu urmează o intrigă clasică, ci se desfășoară ca o spirală de imagini, de stări și de revelații.

Aici, Gellu Naum își atinge deplina maturitate artistică, îmbinând suprarealismul cu meditația filosofică, cu introspecția și cu iubirea trăită ca formă de transfigurare.

Pentru cei care nu au citit încă poezia sa, „Zenobia” oferă o cheie de acces în imaginarul său.

Moștenirea lui Gellu Naum

După 1989, Gellu Naum este redescoperit. Generații noi de cititori îl abordează cu entuziasm, iar editurile republică volumele sale. Gellu Naum nu a fost doar un poet, ci un creator care a refuzat compromisul, dar a știut să supraviețuiască. Un scriitor care a dus suprarealismul dincolo de estetică, în zona unei experiențe existențiale. Poezia sa ne obligă să ne întrebăm cine suntem, ce înseamnă realitatea, cum funcționează iubirea și ce rol joacă visul în viața noastră.

Dacă vrei să intri în universul lui Gellu Naum, îți recomand să începi cu:

• „Athanor”, pentru esența poeziei suprarealiste.
• „Zenobia”, romanul-cheie al maturității sale literare.
• „Copacul-animal” și „Poeme alese”, pentru o perspectivă completă asupra stilului său poetic.
• „Cartea cu Apolodor”, dacă vrei să vezi cum suprarealismul se joacă și în literatura pentru copii.

Toate acestea sunt disponibile, în ediții accesibile, pe Târgul Cărții.

Să îl citești pe Gellu Naum înseamnă să ieși din ritmul tău obișnuit și să te lași purtat într-o lume în care realul și fantasticul coexistă.

Luna aceasta, dedică-ți timp pentru a redescoperi sau descoperi pentru prima dată opera acestui scriitor.