Știm cu toții cum e realitatea: facturile vin una după alta, rata la bancă nu așteaptă, dacă ești student, taxele la facultate îți bat la ușă, iar timpul liber îl împarți între activitățile cu familia și încercarea de a mai pune ceva bani deoparte. Într-o lume în care totul pare să devină mai scump de la o lună la alta, ajungi să te întrebi: oare unde mai pot găsi bucurii simple, fără să-mi golească portofelul?
Una dintre aceste bucurii este lectura. O carte bună poate fi refugiu, prieten și profesor în același timp. Însă, când vezi prețurile din librăriile mari, parcă ți se strânge inima: 50, 70 sau chiar 100 de lei pentru un singur volum. Și atunci apare dilema: renunți la plăcerea de a citi sau cauți alternative mai accesibile?
Vestea bună e că există soluții. Anticariatele online, cum este Târgul Cărții, vin cu titluri variate, de la clasici la autori contemporani, la prețuri pe care oricine și le poate permite. Și da, chiar poți să găsești cărți excelente cu mai puțin de 20 de lei, uneori chiar și cu 5 sau 10 lei.
Dacă iubești lectura, dar vrei să îți protejezi și bugetul, acest ghid este pentru tine. Îți voi arăta pas cu pas cum să descoperi cele mai bune oferte pe site-ul Târgul Cărții și cum să-ți personalizezi biblioteca fără să simți că îți golești buzunarul.
De ce merită să cauți cărți sub 20 de lei?
Poate te întrebi: „Chiar pot fi bune cărțile astea atât de ieftine? Cât de cunoscute sunt?”. Răspunsul este da. Un preț mic nu înseamnă calitate scăzută. Iată câteva motive:
- Sunt cărți de anticariat – volume care au fost iubite de altcineva înaintea ta. Poartă cu ele o mică poveste, iar unele chiar devin mai frumoase odată cu trecerea timpului.
- Ediții mai vechi – poate nu au coperta lucioasă din librării și, uneori, limbajul folosit poate diferi ușor față de edițiile mai noi. Dar acest lucru nu diminuează valoarea cărții; dimpotrivă, îi conferă un farmec aparte și oferă o experiență de lectură autentică. Un roman de Dostoievski sau un volum de poezii de Nichita Stănescu rămâne la fel de captivant și de valoros, chiar dacă provine dintr-o ediție mai veche.
- Mici defecte – unele cărți sunt aproape noi, dar au colțuri îndoite sau o zgârietură pe copertă. Pentru un cititor pasionat, asta contează mai puțin, dar diferența de preț e uriașă.
- Accesibilitate pentru toți – cultura nu ar trebui să fie un lux. Cărțile sub 20 lei înseamnă că și elevii, studenții, pensionarii sau cei cu bugete mai mici pot avea acces la literatură de calitate.
Cum funcționează Târgul Cărții
Târgul Cărții este un magazin online cu o ofertă extrem de variată de cărți noi, de librărie și vechi, de anticariat, dar și cu 6 locații fizice, în București (5 magazine) și în Timișoara (1 magazin), în zone centrale accesibile tuturor.
Atât online, cât și în magazine, poți găsi:
- literatură română și universală;
- manuale și cărți pentru școală;
- cărți pentru copii;
- colecții de autor;
- cărți rare și ediții vechi, viniluri, casete și multe altele.
Site-ul este gândit să fie prietenos și intuitiv: cauți după autor, titlu sau editură, poți sorta după preț și, foarte important, există două secțiuni specială pentru oferte: Reduceri și Sub 5 lei. Acolo apar zilnic titluri din toate categoriile, sub 20 de lei, gata să-ți facă ziua mai frumoasă.
Mai mult: editurile oferă discounturi constant; spre exemplu, în oferta curentă, la cărțile Editurii Bookzone, cumperi 3 cărți și plătești doar pentru două. Perioada: 1 septembrie 2025 – 31 octombrie 2025. Vezi promoțiile Bookzone aici.
Ghid pas cu pas: cum să găsești cărțile ieftine
- Intră pe site și accesează secțiunea Ofertă cărți
Acolo apar mereu titluri reduse. Poți găsi romane, cărți de non-ficțiune, ba chiar și volume pentru copii. - Folosește filtrul după preț
În partea stângă, setează intervalul „0 – 20 lei”. Sortează apoi după „preț crescător”. Vei vedea mai întâi cele mai accesibile volume. - Alege în funcție de stare
Cărțile sunt împărțite în categorii: Partea superioară a formularului - Impecabilă, Foarte bună, Bună, Acceptabilă, Nouă, Resigilate.
- Partea inferioară a formularului
Astfel, știi exact la ce să te aștepți.
4. Citește descrierea atent
Înainte de a adăuga în coș, verifică detaliile: dimensiuni, editură, eventuale defecte menționate.
5. Revino des
Stocurile se schimbă constant. Ce azi e disponibil, mâine poate dispărea. Ofertele bune se duc repede, așa că merită să verifici periodic site-ul sau lista de cărți favorite.
Exemple de comori sub 20 de lei
Ca să îți faci o idee, iată câteva titluri pe care le-am găsit la prețuri mici:
- Un roman modern și foarte căutat, la doar 14,99 lei, în stare bună: Oamenii fericiți citesc și beau cafea, de Agnes Martin-Lugad.
- Cărți pentru copii între 5 și 10 lei, numai bune de pus în ghiozdan.
- Volume clasice de literatură universală la 5-8 lei, perfecte pentru colecționari, cum ar fi Darul lui Humboldt,de Saul Bellow sauambele volume Conjurații, de Alexandre Dumas.
Nu e nevoie să cheltui o avere ca să te bucuri de lectură. Uneori, chiar și cu 20 de lei poți pleca acasă cu 3-4 cărți bune.
Cum să profiți la maximum de bugetul tău
- Planifică-ți lista de lecturi – în loc să cumperi impulsiv, notează ce titluri vrei/fă-ți cont pe Târgul Cărții și adaugă-le le favorite.
- Abonează-te la newsletter – afli primul când apar reduceri sau promoții speciale.
- Comandă mai multe cărți odată – scazi costul transportului per volum și îți umpli biblioteca rapid.
- Fii deschis la surprize – uneori vei descoperi autori sau titluri la care nu te-ai fi gândit, dar care îți pot deveni preferate.
Important: La Târgul Cărții, pentru comenzi de peste 199,99 lei, beneficiezi de transport gratuit oriunde în România.
Dacă ești din București sau treci prin oraș, poți ridica gratuit coletul direct din unul dintre magazine, bifat la plasarea comenzii.
Vei primi o notificare prin SMS și email atunci când coletul ajunge în magazin, iar de atunci ai la dispoziție 7 zile pentru ridicare.
Așadar, trăim vremuri în care fiecare leu contează. Și totuși, lectura rămâne una dintre cele mai frumoase și accesibile forme de relaxare, creștere, educație și satisfacție sufletească. La Târgul Cărții, cărțile revin în viața noastră la prețuri pe care ni le putem permite.
Nu trebuie să alegi între a plăti facturile și a-ți hrăni sufletul cu lectură. Cu puțină răbdare, organizare și atenție, poți găsi comori literare sub 20 de lei, care să îți aducă ore de liniște și, de ce nu, chiar inspirație.

Despre Georgiana Bujor
Georgiana Bujor trăiește prin cuvinte. Scriitoare și specialist în marketing, a publicat două volume de poezie și a creat spații de întâlnire prin workshopuri de scriere creativă. Pentru ea, lectura nu este doar pasiune, ci și o formă de a înțelege lumea și de a-i da sens, iar fiecare proiect pe care îl construiește are în centru puterea poveștilor de a aduce oamenii împreună.