Haideți să vorbim despre Creangă. Ion Creangă

Se află cumva „Amintiri din copilărie” a lui Creangă printre ultimele cărți pe care le-ați citit sau răsfoit? Aproape că vă aud cum râdeți. În hohote. Poate nu e cazul, după ce o să vă povestesc puțin despre cum această carte „banală”, pe care nu ați mai citit-o, probabil, de când erați la școală, sau care se află pe lista lecturilor obligatorii pentru copii, poate deveni motivațională. Sau un bun motiv de a vedea lucrurile altfel, constructiv, dacă luați în considerare dezvoltarea personală. Atât a dvs., cât și a copiilor dvs.

Creangă este mai mult decât un povestitor pentru copii sau un simplu „umorist”. La fel precum Swift ori Mark Twain e considerat un scriitor destinat nu numai copiilor, ci și oamenilor mari care și-au păstrat sufletul de copil.

Opera sa reprezintă un document uman și social al modurilor de gândire și a vieții unui sat românesc în secolul al XIX-lea. Poate părea de interes restrâns, din cauza cadrului țărănesc local, precum și a limbii în care a fost scrisă. Ea poartă însă toată bucuria și patosul unei cărți cu semnificație universală.

Amintirile lui Creangă înfățișează, simbolic, destinul fiecărui copil care merge pe calea spre maturitate și experiență. Lucrarea inaugurează o formulă originală în arta scrisului de memorii și reprezintă un monument de spirit înalt și abundență verbală. Un torent verbal jovial, un fel de sindrofie lexicală. O rapsodie a copilăriei perene.

Vă aduceți aminte de relația dintre neastâmpăratul Nică și mama sa, în „Amintiri din copilărie”? Mama Smaranda avea o obsesie: să învețe fiul ei carte. Să se ducă la școală, căci numai așa putea ajunge „un cărturar”. Visul acelor vremuri: să știi carte, să știi să scrii și să citești, căci acestea te vor duce departe.

Culmea este că mama lui Creangă nu știa carte, un motiv în plus al înverșunării sale ca fiul să aibă un alt destin. De altfel, situația nu era pe roze: mama voia ca el să ajungă preot, tatăl lui zicea că n-are bani ca să susțină educația fiului, familia fiind una cu mulți copii.

E adevărat că în zilele noastre banul contează mai mult decât acel „ai carte, ai parte”, dar e important de studiat această relație constructivă mamă-fiu, pe fondul lumii hârjoanelor, preponderentă în „Amintiri din copilărie”.

Ion Creangă a ajuns un cărturar, printre altele și autor de manuale. Nu i-a fost ușor, s-a confruntat cu multe de-a lungul vieții sale tumultuoase, nu a fost nici omul, nici scriitorul perfect, dar în felul lui a fost un geniu.

Tinerețea lui Ion Creangă

Detalii despre tinerețea lui Creangă pot fi extrase chiar din „Amintiri din copilărie”. Și-a început studiile la Humulești, apoi a studiat scurt la Broșteni înainte de a se întoarce acasă și de a se înscrie la o școală din Târgu Neamț. După un an la seminarul din Fălticeni, Creangă a plecat la Iaşi, capitala Moldovei, unde a continuat să se pregătească pentru preoţie la şcoala Mănăstirii Socola. Deci a urmat visul mamei de a ajunge nu numai cărturar, ci și preot.

Creangă a devenit diacon după terminarea studiilor la Socola în 1858 și s-a căsătorit cu fiica unui preot la Iași. Și-a reluat studiile în 1864, când a început să studieze pentru a deveni profesor la Școala Vasile Lupu, care era condusă de cunoscutul politician și critic literar Titu Maiorescu. A devenit profesor suplinitor și a colaborat la scrierea unor manuale menite să ajute elevii din școala primară să învețe să citească și să scrie.

Dacă nu vă mai…amintiți, Creangă a avut mari dificultăți în a se adapta la viața urbană. A fost constant în conflict cu superiorii săi în biserică pentru „purtări nelalocul lor”, cum ar fi frecventarea teatrului. În cele din urmă, criticile sale frecvente la adresa oficialilor bisericii și comportamentul său excentric au dus la suspendarea lui atât ca diacon, cât și ca profesor.

Pentru a-și câștiga existența, a deschis un magazin de tutun. A cumpărat o casă umilă la marginea Iașului – celebra bojdeucă (sau, pentru că tot a venit vorba de Mark Twain, „coliba micuță”). Acolo a avut un stil de viață țărănesc, la fel ca în copilăria lui la Humulești.

Cu ajutorul lui Titu Maiorescu, Creangă a fost repus în postul de profesor, în 1874. În anul următor, în cadrul unei inspecții în școala la care preda Creangă, l-a întâlnit pe Mihai Eminescu, tânărul poet care lucra atunci ca inspector școlar. A rezultat o prietenie de durată. Eminescu l-a încurajat pe Creangă să scrie poveștile pe care le spunea frecvent și l-a adus la societatea literară Junimea.

Opere scrise de Ion Creangă între 1875 și 1883

Cea mai mare parte a operei lui Creangă a fost scrisă în această perioadă, între 1875 și 1883 când a început să sufere de probleme de sănătate. Pe lângă capodopera sa „Amintiri din copilărie” să rememorăm împreună unele dintre cele mai cunoscute povești ale sale: Moș Ion Roată și Unirea, Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, Fata babei și fata moșneagului, Ivan Turbincă. S-a retras ca profesor în 1887 și a murit doi ani mai târziu, la 31 decembrie, în urma unui atac de epilepsie.

Acum, după ce acest rezumat cu multe înțelesuri ale vieții lui, gândiți-vă (și nu numai în cazul lui, ci și în ceea ce îi privește pe alți scriitori români ai trecutului): n-avea Internet, n-avea mobil, n-avea o groază din „lucrurile” pe care le avem azi și cu toate acestea este autorul unor opere pe care unii dintre noi, cu toată sinceritatea, n-am putea nici acum, nici oricând să le scriem.

Talent, imaginație, contactul cu o lume care nouă azi ni se pare „antică” dar caracterizată de o comunicare debordantă (peste orice dispozitiv al prezentului) constituie ingredientele unei creații unice.

În loc de epilog: „Dragi mi-erau tata și mama…”, cu siguranță vă este familiară fraza deja epică din „Amintiri din copilărie”. Ion Creangă și-a luat numele de familie al mamei Smaranda, pentru că dacă nu era ea cu insistențele ei nemăsurate să nu mai umble…creanga și să se ducă la școală, nu mai ajungea cărturar.