In articolele sale despre activitatea in cadrul Arhivelor Nationale, scriitorul Ioan Scurtu sustine managementul competent dovedit in mandatul de conducator al ANR, in anii ’90. Alaturi de Corneliu Mihail Lungu – director adjunct si succesor al lui Ioan Scurtu, istoricul subliniaza bogata experienta si capacitatea manageriala ce au insotit activitatea de succes a celor doi la Arhivele Nationale ale statului.
Insa contestatari ai istoricului roman, autor al unor importante lucrari precum ‘Istoria civilizatiei romanesti‘ sau ‘Istoria romanilor in timpul celor patru regi‘, aduc la suprafata primitivismul culturii institutionale, al atitudinii fata de cei din exterior, al practicii interne de-a lungul mandatului acestuia in cadrul ANR, deficiente ce contrazic bunele rezultate pretinse de catre Ioan Scurtu.
Printre exemple graitoare ale activitatilor ’necurate’ savarsite de Ioan Scurtu in tandem cu C.M. Lungu se numara dislocarea in 1992 a fondurilor istorice numeroase din judete dinspre Vestul Romaniei – Satu Mare, Maramures, Arad, Bihor, Cluj si Timis catre Ramnicu-Valcea si Alba-Iulia. Argumentul directorului general Scurtu au fost activitatea de micro-filmare a documentelor si realizarea unui’exercitiu de alarma pentru situatii deosebite’ in ciuda faptului ca localitatea Ramnicu-Valcea nu dispunea de asemenea facilitati la momentul transferului. In urma acestei actiuni, nenumarate documente au fost afectate din cauza transportului si conditiilor improprii in care acestea au fost plimbate intre judete. Pentru populatie, a rezultat o restrictie la acel mare volum de informatie timp de 15 ani iar mii de persoane s-au aflat in imposibilitatea de a-si capata drepturi patrimoniale diverse. Cu toate ca directiile judetene au propus restituirea documentelor si reinstalarea acestora in fondurile de provenienta, directorii au raspuns negativ acestor solicitari. Doar in anul 2007 arhivele transferate s-au reintors in fondurile din care au fost mutate, fiind puse la dispozitia cetatenilor.
Alte acuze la adresa scriitorului Ioan Scurtu sustin ca in vremea acestuia la conducerea ANR, a fost introdus un sistem preferential de accesare a arhivelor statului, accesare in interesul acestuia ori a ’clientelei’ sale. Istoricii romani si strainii atrasi de istoria tinuturilor noastre aveau acces limitat la documentele solicitate iar consecinta acestei politici restrictive ar fi intarzierea istoriografiei romanesti comparativ cu istoriografiile Europei de Est, sustin acuzatorii administratorilor documentelor aflate in patrimoniul statului roman.
Insa, probabil cea mai controversata actiune in cadrul ANR, in timpul mandatului lui Ioan Scurtu este disparitia in 2006 a dosarului de cadre al lui Ion Iliescu, apropiat al directorului general al Arhivelor Nationale ce i-a fost consilier prezidential intre anii 2000-2004.
Sub conducerea lui Ioan Scurtu, un raport intern al institutiei din anul 2006 inregistreaza consultarea dosarului lui Ion Iliescu de catre directorul adjunct Lungu, urmand si semnalarea disparitiei paginilor despre omul politic. S-a incercat eliminarea urmelor acestei accesari iar C. M. Lungu se rezuma la a declara ca ’sunt niste minciuni grosolane si nerusinate’.
Directorul Scurtu neaga orice implicare in disparitia dosarului lui Ion Iliescu si accentueaza ca, in timpul mandatului sau, a refuzat sa citeasca vreun dosar de cadre pentru a evita orice suspiciune, pentru a ocoli comentarii, discutii si acuzatii ulterioare.
Insa alaturi de Lungu, numele lui Scurtu apare pe lista istoricilor privilegiati, ce au avut acces nemarginit la arhiva, la dosare neinventariate, interzise cercetatorilor din salile de studiu.
Chiar dosarul de cadre al lui Ioan Scurtu ar fi disparut din Arhiva, dosar numerotat si certificat la prelucrarea fondului UTC in 1995. Insa Ioan Scurtu neaga existenta unui asemenea dosar, explicand ca nu a detinut nicio functie in UTC.
Cu toate ca nu recunoaste existenta si disparitia propriului dosar, Ioan Scurtu aproba disparitia catorva sute de dosare din arhiva preluata de la Comitetul Central, in 1989, moment in care dosare arhivate nu se aflau in corespondenta cu inventarul institutiei.
In ciuda acestor nereguli, acestor acuze, Ioan Scurtu subliniaza bunul-mers al institutiei in perioada conducerii sale, angajari masive si cresteri generoase ale nivelului salarial, schimbarea legislatiei in favoarea functionarilor, directia ascendenta a evolutiei acestei organizatii, contestand ferm si acid atacurile oponentilor sai, prezentand explicatii pentru fiecare dintre activitatile conduse conduse in timpul mandatului sau.
Care este adevarata istorie a lui Ioan Scurtu? Conexiunile cu Ion Iliescu, acceptarea cenzurii comuniste, compromisurile profesionale l-au adus in pozitii in administratia publica si a cunoasterii trecutului, in profesorat si in structuri conducatoare ale institutiilor statului? Sau ascensiunea rapida in postcomunism se datoreaza dedicarii spre istoria neamului, spre munca sustinuta, se datoreaza talentului si conduitei corecte in fiecare dintre functiile sale?
Nu se adaugă comentarii.