Ieri a murit Tom Clancy, cu siguranța cel mai reprezentativ și cunoscut autor de romane militare și de spionaj din ultimi douăzeci de ani. Numele lui Clancy este asociat cu suspansul și tensiunea marțiala, nu numai pentru cititori, poveștile sale fiind ecranizate și adaptate în jocuri video de succes. Ținând cont ca genul filmelor militare și de spionaj a fost printre cele mai populare în anii ’90 iar jocurile video din aceasta categorie sunt printre cele mai bine vândute produse media din toate timpurile ne întrebam în ce măsura cel mai prolific autor de gen a modelat standardele și uzanțele romanului de spionaj pentru îl plasa pe locul fruntaș în preferințele publicului.
După ce euforia victoriei aliaților în al doilea război mondial a condus spre adoptarea unei atitudini de venerare a eroismului soldaților și agenților secreți, romanele anilor ’50-‘60 au migrat spre abandonarea realismului social în favoarea celebrării victoriei „băieților buni” și prezentării războiului ca pe o aventura. Contraponderea a venit odată cu primele cărți despre Războiul din Vietnam unde latura întunecată a războiului a revenit în centrul atentei autorilor iar pe fondul nuanțării evenimentelor diplomatice lumea spionajului din literatura cunoaște analize politice mai complexe și mai apropiate de realism. Tom Clancy publica „Vânătoarea lui Octombrie Rosu” în apropierea încheierii acestui curent, următoarea etapa în dezvoltarea romanului militar și de spionaj este puternic influențata de el și este dominata de o concentrare pe profesionalismul și gradul înalt de instruire al soldaților și spionilor.
Cărțile lui Clancy pot fi văzute ca reclame pentru armata și serviciile de spionaj americane, abundente în descrieri tehnice și strategice detaliate și marcate de toleranta etica în confruntarea cu probleme de siguranța naționala. Deși din punct de vedere politic Clancy, un republican convins ar putea sa nu fie pe gustul tuturor, descrierile procedurale ale tehnicilor militare sau negocierilor secrete și felul în care situația geopolitica este minuțios descrisa fac din Romanele lui Clancy, lecturi indispensabile pentru pasionații genului. Cantitatea impresionata de cercetare în istoria militara a determinat formarea unei viziuni complexe aspra războiului permițându-i lui Clancy sa prevadă în ficțiunea sa evenimente majore precum atacurile de la 11 septembrie, războiul din Georgia , capturarea lui bin Laden și alte operațiuni ale serviciilor speciale de informații desertizate ulterior. Acuratețea prezentărilor i-a atras atenția unui înalt oficial militar american, care în timpul unei întâlniri informale l-a întrebat pe Clancy cine a aprobat de-secretizarea informațiilor dintr-una din cărțile sale.
Deși Jack Ryan, unul dintre personajele principale din seriile lui Clancy are o biografie similara cu autorul, Tom Clancy face nota discordanta de personajele sale super-profesioniste și sigure pe sine, el admitea cu modestie ca „nu sunt următorul Hemingway”, ca popularitatea sa se datorează norocului și ca în definitiv se vede pe sine mai mult ca un povestitor decât ca un autor.
Nu se adaugă comentarii.