Recomandări de cărți pe care să le iei în vacanță

Fie că pleci la mare, la munte sau pur și simplu îți dorești să-ți construiești un colț de liniște acasă, o carte bună este cel mai bun companion. Vacanța e momentul perfect să te lași purtat într-o lume nouă, să uiți de grijile zilnice și să te bucuri de povești care te inspiră, te emoționează sau te fac să râzi cu poftă.

De aceea, am pregătit pentru tine o listă cu recomandări care se citesc ușor, te prind încă de la primele pagini și îți oferă exact doza de evadare și relaxare de care ai nevoie, indiferent unde te-ai afla.

Clubul de carte secret al domnilor Lyssa Kay Adams (Seria Bromance vol. 1)

O poveste plină de umor și sensibilitate despre Gavin Scott, un jucător de baseball cu o căsnicie în criză, care se alătură unui club secret de carte format din bărbați, ca să-și salveze relația. Este o lectură despre a doua șansă în dragoste, despre vulnerabilitate și despre cât de important este să-ți înfrunți orgoliul pentru a recâștiga încrederea persoanei iubite. Cu un erou sportiv în prim-plan și tema căsniciei în dificultate, această carte te va emoționa și învăța despre puterea iubirii sincere.

Scandalul din MalibuTaylor Jenkins Reid

Plină de farmecul verii californiene și de tensiuni în sânul unei familii puternice, această carte te poartă în lumea fascinantă a clanului Riva, cunoscut pentru viața lor luxoasă și secretele bine păzite. Povestea se desfășoară pe mai multe planuri temporale și în diverse perspective, dezvăluind legături complicate și momente care schimbă pentru totdeauna destinele personajelor. Dacă te atrag poveștile cu celebrități, intrigi familiale și emoții intense, această lectură va fi companionul ideal pentru vacanța ta.

Twisted loveAna Huang (Seria Twisted vol. 1)

Alex Volkov, un bărbat cu trecut complicat și o inimă împietrită, este nevoit să aibă grijă de sora celui mai bun prieten. Alături de Ava, o tânără cu un spirit liber și un trecut misterios, învață ce înseamnă să iubești cu adevărat. O poveste cu elemente de brother’s best friend, grumpy x sunshine, forced proximity și revenge plot, acest roman te va ține captiv de la prima până la ultima pagină, dezvăluind treptat secrete dureroase și o dragoste neașteptată.

Secretul HeleneiLucinda Riley

O ficțiune istorică încărcată de dramă, în care Helena revine după 24 de ani la casa moștenită, Pandora, situată în Cipru. Acolo, frumusețea locului ascunde secrete adânci care amenință să schimbe totul, iar reîntâlnirea cu dragostea din adolescență aduce trecutul la lumină. Într-o poveste de familie plină de mister și tensiuni, vei descoperi cât de mult ne influențează trecutul și cum legăturile complicate pot remodela viața prezentă.

Vara în care am spus doar DA – Lindsy Roth Culli

Rachel a fost întotdeauna copilul-model care spune NU la orice aventură, dar acum, înainte să pășească în viața de adult, hotărăște să spună DA pentru o vară întreagă. O poveste plină de energie pozitivă, spirit de aventură și descoperirea de sine, în care protagonista învață să se bucure de viață și să accepte provocările cu inima deschisă. Perfectă pentru iubitorii de lecturi ușoare, cu aer tineresc și vibe-uri de vară.

Lucruri peste care nu putem treceLucy Score (Seria Knockemout vol. 1)

Knox, un bărbat care preferă singurătatea, și Naomi, o mamă singură cu un trecut dificil, se întâlnesc în orășelul Knockemout, unde conflictele se rezolvă în mod direct și simplu. O poveste cu temele „dușmani care devin iubiți”, found family, slow burn și tensiune emoțională, care explorează legătura dintre două suflete diferite ce învață să se accepte și să se susțină. O carte care combină romantismul cu realismul unei vieți complicate, dar pline de speranță.

Prințesa de hârtieErin Watt (Seria Familia Royal vol. 1)

Ella Harper, o tânără care a trecut prin multe, ajunge în casa luxoasă a familiei Royal, unde bogăția și secretele sunt la ordinea zilei. Înconjurată de cei cinci frați Royal, care nu o primesc cu brațele deschise, Ella trebuie să învețe regulile unui nou joc social, în timp ce simte o atracție irezistibilă pentru unul dintre ei. O poveste cu temele „de la sărăcie la bogăție”, tensiuni familiale, dragoste neașteptată și rivalitate, ideală pentru cei care adoră dramele pline de glamour și pasiune.

Paradis de împrumutChristina Lauren

Olive și Ethan, dușmani aparent de nedespărțit, sunt nevoiți să pretindă că sunt căsătoriți într-o vacanță exotică după ce o toxiinfecție îi lasă singuri și izolați. Ce începe ca o farsă se transformă într-o aventură amuzantă și romantică, presărată cu momente comice și descoperiri surprinzătoare. O comedie romantică perfectă pentru zilele de relaxare, cu o poveste despre cum uneori cei mai neașteptați oameni pot deveni parteneri de viață.

PactulElle Kennedy (Seria Off Campus vol. 1)

Hannah, o studentă cu un trecut dureros, îl ajută pe Garrett, căpitanul echipei de hochei, să-și salveze media, iar în schimb, acceptă să fie partenera lui pentru o întâlnire aranjată. Ce începe ca o înțelegere se transformă într-o poveste lentă și intensă despre prietenie, încredere și iubire, în care eroul cade primul și descoperă cât de mult înseamnă pentru el Hannah. O carte despre depășirea traumelor și găsirea iubirii adevărate în mediul universitar.

Dragoste la prima avereMeghan Quinn (Seria Cane Brothers vol. 1)

Lottie, concediată și fără prea multă încredere în sine, pornește în căutarea unui „soț bogat” care să o scoată din dificultăți. Huxley, un antreprenor aflat într-un moment critic, are nevoie de o logodnă falsă pentru a-și salva reputația. Întâlnirea lor întâmplătoare duce la un pact în care fiecare încearcă să profite, dar chimia dintre ei face ca lucrurile să devină din ce în ce mai complicate. O comedie romantică cu miliardari, cu replici spumoase și personaje diferite care se completează perfect.

O nuntă (un pic) mortalăJesse Q. Sutanto (Seria Aunties vol. 1)

Este o comedie romantică plină de suspans, care îmbină misterul cu umorul negru. Povestea urmărește aventurile lui Meddelin Chan, care, după ce își ucide accidental partenerul de la o întâlnire pe nevăzute, trebuie să ascundă cadavrul împreună cu mama sa băgăcioasă și mătușile ei excentrice. Toate acestea se petrec în mijlocul unui weekend plin de evenimente, organizat pe o insulă pentru o nuntă extravagantă a unor miliardari. Cu elemente de familie disfuncțională, crimă accidentală și thriller amuzant, această carte te ține într-o tensiune comico-misterioasă pe tot parcursul lecturii. Dacă îți plac poveștile cu intrigi pline de umor, situații neașteptate și personaje excentrice, această comedie romantică cu un strop de thriller este alegerea perfectă pentru o vacanță plină de surprize.

MenajeraFreida McFadden (vol. 1)

Thriller psihologic captivant și tensionat, perfect pentru iubitorii de povești cu secrete întunecate și dinamici familiale toxice. Protagonista noastră începe un nou capitol în viață acceptând postul de menajeră în casa familiei Winchester, unde fiecare zi aduce provocări neașteptate. Îngrijind casa și fiica familiei, ea încearcă să își țină trecutul ascuns, dar curând realizează că secretele întunecate ale familiei Winchester sunt mult mai complicate decât și-ar fi putut imagina. Cu elemente de thriller psihologic, secrete familiale întunecate, mister și relații toxice, această poveste te va ține în suspans și îți va pune mintea la contribuție până la ultima pagină. Atmosfera apăsătoare, tensiunea psihologică și conflictele neașteptate fac din această carte o lectură irezistibilă pentru cei pasionați de dramă și mister.

AlegereaKiera Cass (vol. 1)

O distopie captivantă care amintește de emisiunea Burlacul, dar în versiune royalty, în care 35 de fete din caste diferite sunt chemate la palat pentru a cuceri inima prințului moștenitor. Pentru protagonistă, această competiție nu aduce promisiunea unei vieți de lux, ci durerea despărțirii de familia ei și de băiatul pe care îl iubește în secret. Totuși, viața la curte se dovedește plină de surprize: rivalități ascunse, momente de vulnerabilitate și un prinț care nu este deloc așa cum se aștepta. Pe măsură ce sentimentele se complică și alegerile devin tot mai dificile, povestea te prinde cu farmecul unei iubiri neașteptate, tensiunea jocului social și strălucirea unui basm modern.

ThrottledLauren Asher (Seria Iubire pe circuit vol. 1)

Pe fundalul spectaculos al Formulei 1, o atracție interzisă ia viteză între Maya și Noah Slade, rivalul fratelui ei și campion mondial. Deși încearcă să se evite, apropierea constantă la conferințe, curse și evenimente aprinde o tensiune irezistibilă. O poveste grumpy x sunshine cu riscuri mari, emoții intense și o dragoste care ar putea costa totul.

Buna fată reaAlice Feeney

Este un thriller psihologic captivant, cu capitole scurte și răsturnări neașteptate de situație. Povestea urmărește dispariția unui bebeluș și o crimă petrecută 20 de ani mai târziu într-un cămin de bătrâni, legătura dintre aceste două evenimente fiind cheia dezlegării misterului. Edith, o femeie în vârstă de 80 de ani, își planifică evadarea din căminul unde trăiește, iar Patience, menajera care o îngrijește, ascunde secrete întunecate. În paralel, fiica lui Edith, Clio, este pusă față în față cu o amenințare necunoscută, iar cele două femei trebuie să lupte împreună pentru a descoperi adevărul ascuns în spatele unor relații complicate de familie, identități ascunse și răsturnări de situație neașteptate.

Indiferent unde te vor purta pașii în această vară, alege să ai alături povești care să te inspire, să te emoționeze și să-ți aducă un strop de magie în zilele de vacanță. Toate aceste cărți sunt disponibile în stocul nostru și te așteaptă să le descoperi. Ia-ți timp pentru tine, bucură-te de lectură și lasă-te purtat în lumi fascinante!

Te așteptăm cu drag la anticariat să-ți alegi următoarea evadare literară.

Despre Diana Sabău

Diana Sabău este creator de conținut pasionat de citit și de călătorii, mereu curioasă și în căutare de noi cunoștințe. Pe pagina ei de bookstagram @dianacitesteunroman împărtășește recenzii și recomandări de cărți și filme și are o frumoasă comunitate în spate.