În aprilie 1719 romanul lui Daniel Defoe era publicat fără menționarea autorului și cu un titlu considerabil mai lung: “Viața și straniile și surprinzătoarele aventuri ale lui Robinson Crusoe din York, marinar care a trăit singur, douăzeci de ani pe o insulă nelocuită de pe Coasta Americii de lângă vărsarea marelui râu Oroonoque după ce a fost aruncat la țărm în urma unui naufragiu din care numai el a scăpat cu viață”. Cartea, intitulată astfel pentru a da impresia unei autobiografii a devenit un succes instantaneu, epuizând patru ediții până la sfârșitul anului și a intrat în istoria literaturii fiind citată printre primele exemple de roman realist. Dar cât de multă realitate stă în povestea lui Robinson Crusoe? Istoricii literari au identificat cel puțin doi candidați principali pentru titlul de adevărat Robinson Crusoe.
Cel mai frecvent citat exemplu este Alexander Selkirk, un corsar scoțian, care a petrecut patru ani pe o insulă nelocuită din arhipelagul Jan Fernandez. Spre deosebire de Crusoe, care naufragiază, Selkirk cere sa fie abandonat pe insula de către căpitanul sau, temându-se ca starea corăbiei trecuta printr-o serie de batalii va conduce la un naufragiu sigur. Temerile sale au fost mai târziu confirmate când corabia a naufragiat și foștii camarazi ai lui Selkirk au fost capturați de spanioli. Rămas de unul singur pe insulă marinarul s-a dovedit la fel de abil ca și corespondentul său fictiv, trăind inițial din pescuit apoi din vânarea caprelor sălbatice culegerea legumelor crescute pe insulă. Multe dintre obiceiurile lui Selirk pe insulă seamănă cu ale lui Crusoe, își confecționează propriile haine, separă camera de gătit de cea de dormit, și se bazează pe singura carte pe care o are la îndemână pentru a se consola în momentele dificile. Prin felul în care acționează cu dibăcie asupra mediului ostil pentru a-și asigura condițiile de viață prielnice Selkirk devine un la fel de bun exemplu pentru spiritul colonial englez ca și Robinson Crusoe.
Povestea altor doi naufragiați se pare ca a inspirat aspectele sociale ale poveștii. Henry Pitman un medic evadat dintr-o colonie penală din Caraibe, ajunge în urma unui naufragiu abandonat pe o insula pustie. Acesta, la fel ca Robinson Crusoe este într-un final salvat de pirați și ajungând la Londra își deschide o farmacie în aceeași clădire în care lucra Daniel Defoe, posibilitatea ca aceștia sa se fi întâlnit fiind foarte mare. Celalalt naufragiat este Will, un amerindian, izolat în același arhipelag ca și Selkirk cu douăzeci de ani înaintea acestuia. Will făcea parte dintr-un trib aliat cu englezii în conflictele împotriva spaniolilor, relatarea salvării sale amintind momentul în care Will, entuziasmat de vederea salvatorilor sacrifica trei capre și le gătește cu varza în stil englezesc. Cu toate ca și-a petrecut timpul pe insula singur și în altă perioadă decât Selkirk Will prezintă același profil de “băștinaș civilizat de coloniști” ca și Vineri, și este considerat inspirația pentru „valetul” lui Crusoe.
Nu se adaugă comentarii.