Top 10 viniluri pe ritmul primăverii

Primăvara ne umple adesea de speranță ne face să vrem să dansăm.  Dacă ați parcurs propunerile de cărți care respiră prin toți porii primăvara, iată că este timpul și pentru un top al vinilurilor, de pe care răsună ritmuri ale primăverii. 

O reîmprospătare și o curățenie bună de primăvară merg întotdeauna mai bine cu discuri de vinil grozave, în timp ce spunem „la revedere” zilelor scurte și întunecate și salutăm ceva mai luminos. Așa că am adunat 10 viniluri, pentru a vă ajuta să scăpați de amintirea iernii și să intrați în modul de primăvară.

1. Vivaldi Anotimpurile

Nu poate exista un top de primăvară fără un album vinil cu Anotimpurile lui Vivaldi. Primăvara de pe acest vinil este epică, de neuitat, inegalabilă, o celebrare supremă a naturii, un fel de regină a muzicii clasice. Nimeni nu se poate plictisi de Vivaldi, tocmai pentru că el poate fi definit drept un compozitor feeric prin excelență. Un vinil Vivaldi? De nelipsit.

2. Paul McCartney – Ram

Singurul album vinil creditat atât pentru Paul, cât și pentru Linda McCartney, RAM a ajuns pe locul 1 în Marea Britanie și a rămas în Top 10 din SUA timp de cinci luni. Înregistrând după ce a părăsit The Beatles și înainte de formarea Wings, Paul a mers inițial cu Linda la New York pentru a înregistra melodiile pe care le-au compus.

După cum își amintește Paul, „ne gândeam să formăm un grup în acel moment, Wings. Ne-am dus la New York, am găsit undeva un mic subsol groaznic și…”. Și rezultatul a fost un album unic, bun de ascultat primăvara, iar dacă îl cumpărați veți înțelege de ce.   

3. Sly and the Family Stone – Cele mai mari hituri

Când trebuie neapărat să te ridici și să dansezi,  Sly and the Family Stone reprezintă întotdeauna o alegere bună.

Pionierii psych-rock-ului ne fac să ne mișcăm și, de asemenea, să reflectăm asupra părților pozitive ale vieții. De la „Stand” la „You Can Make It If You Try” și până la „Thank You (Falettinme Be Mice Elf Agin)” Sly and The Family Stone au traversat deceniile pentru a ne reaminti că este esențial să dansăm, mai ales primăvara, când trebuie să ne reîncărcărcăm bateriile. 

4. Mo Lowda&The Humble – Ready Coat

Cauți ceva dansant și mai modern după ce ai ascultat Sly and the Family Stone? Mo Lowda&The Humble ar putea fi alegerea.

Cu o combinație stelară, s-ar putea spune, de melodii inventive, acest vinil evidenţiază piese remarcabile precum „Before Noon”, „Holding On” și scurt, dar dulce „She Used To”, mesajul fiind: „Hei, e primăvară, dansează!”.

5. Grace Potter – Daylight

Se spune că o parte dulce-amăruie a curățeniei de primăvară o constituie renunțarea la lucrurile care nu ne mai sunt de folos (și recunoașteți că renunțarea la lucrurile familiare e grea). Dar, schimbările pe care le aduce primăvara sunt inevitabile, iar Grace Potter este aici pentru a dezvălui sentimente, în Daylight.

Vocea lui Potter este de neoprit, iar cântecele ei ne pun în mișcare și ne eliberează de lentoarea iernii. Potter face, prin intermediul cântecelor ei, un pic de curățenie de primăvară, și în ceea ce privește relațiile.

6. The Lone Bellow – Half Moon Light

Nu prea mulți oameni oferă armonii și refrenuri înălțătoare precum The Lone Bellow, iar Half Moon Light este vinilul perfect pentru reîmprospătarea de primăvară.

Piese precum „Count On Me” și „Wash It Clean” vorbesc despre a ne descurca și a ne simți revigorați.

The Lone Bellow sunt veterani în a crea melodii capodoperă din pierderile și victoriile lor personale și ne putem simți întotdeauna ceva mai normali după cântece precum „Dust Settles”. Vinilul intitulat Half Moon Light dă o senzație de calm în timp ce întoarcem pagina și ne îndreptăm spre un sezon cu totul nou.

7. Alcest – Souvenirs d’un Autre Monde

Acest vinil reprezintă debutul lui Alcest (trupă din Franța, care abordează linia melodică post-black metal). E un album vinil perfect pentru a anima unele dimineți cenușii de primăvară, când e posibil să nu mai fie un soare vesel pe cer. Dimineți în care regreti că ai dat atenție alarmei ceasului și te-ai rostogolit din pat.

Spre exemplu, piesa de deschidere  – „Printemps Émeraude”, surprinde perfect anotimpul schimbărilor – primăvara. Un album înălțător, plin de lumină și magie.

8. Jon Brooks – How To Get To Spring

Acesta este considerat cel mai prevestitor album din 2020: a apărut la câteva săptămâni după ce omenirea a fost blocată de pandemie, primăvara. Tăcerea domnea pe străzi, școlile și-au închis porțile, oamenii au descoperit munca de acasă, etc. Păsările și animalele s-au mutat în spații eliberate de oameni, florile au crescut sălbatic.

Vinilul oferă o coloană sonoră perfectă acelei  primăveri și lansează, totodată întrebarea cu multiple înțelesuri: Cum să te întorci la primăvară?

9. George Winston – Winter Into Spring

Pentru a sublinia natura fluidă a granițelor dintre iarnă și primăvară pianistul american George Winston dedică un album acestei perioade de incertitudine. Cine a proiectat coperta a optat pentru partea de primăvară a sezonului; cerul este albastru, iar pe câmp sunt flori – chiar și frunze pe copacul fotografiat pe coperta din spate.

Winston ne ghidează prin lunile în schimbare, pianul său evocând furtuni pe mare, și ducând în cele din urmă la zile mai calde și la copaci înfloriți. Muzica lui Winston are tempo-uri mai calme, cu mai mult spaţiu între note, pe măsură ce lunile reci lasă loc soarelui şi renaşterii naturii.

10. Bjork – Biophilia

Acesta este cel de-al optulea album de studio al cântăreței islandeze Björk. Vinilul reprezintă o explorare interdisciplinară a universului și a forțelor sale fizice-– în special a celor în care muzica, natura și tehnologia se întâlnesc. Albumul este inspirat din aceste relații dintre structurile muzicale și fenomenele naturale, de la atomic la cosmic. The Independent on Sunday l-a numit „strălucit, original și ambițios”. Exact cuvintele care definesc și anotimpul primăvara.

Despre Roxana Roseti

Roxana Roseti este jurnalist print și online, și creator de conținut. A realizat ediții de colecție pentru Jurnalul Național,  reportaje, interviuri, biografii, recenzii, articole de larg interes pentru Evenimentul Zilei, Revista Cariere, Elita României ș.a. Relatează în continuare, inclusiv pe social media, despre personalități, cultură, artă, și tot ceea ce reprezintă o poveste cu trecut, prezent și viitor.