Eugen Ionescu
Data aparitie: 1968
Colectia: Teatru
Numar pagini: 292
Data aparitie: 2014
Numar pagini: 240
59,99LEI
Data aparitie: 1968
Colectia: Teatru
Numar pagini: 354
Observatii: Studiu introductiv de B. Elvin
17,99LEI
Data aparitie: 1992
Numar pagini: 324
Data aparitie: 1970
Colectia: Biblioteca pentru toti
Numar pagini: 470
Data aparitie: 1992
Numar pagini: 306
10,99LEI
Data aparitie: 1964
Numar pagini: 578
20,99LEI
Data aparitie: 1970
Colectia: Biblioteca Pentru Toti
Numar pagini: 518
Data aparitie: 1993
Numar pagini: 234
Data aparitie: 1993
Colectia: Ionescu
Numar pagini: 312
Data aparitie: 1990
Colectia: Cartea Imaginara
Numar pagini: 240
Data aparitie: 1973
Numar pagini: 98
2,99LEI
Data aparitie: 1995
Numar pagini: 310
7,99LEI
Data aparitie: 1970
Colectia: Biblioteca pentru toti
Numar pagini: 470; 520
Data aparitie: 1968
Colectia: Teatru
Numar pagini: 292; 354
64,99LEI
Data aparitie: 1964
Numar pagini: 578
28,99LEI
Data aparitie: 1991
Numar pagini: 224
Data aparitie: 1992
Numar pagini: 324; 306
Data aparitie: 1994
Numar pagini: 214
Data aparitie: 1970
Numar pagini: 468
Activitate / viata
Eugen Ionescu (Eugene Ionesco conform ortografiei franceze) se naste la 26 noiembrie 1909, in Slatina, judetul Olt, intr-o familie cu radacini romanesti si franceze, cu crezuri crestin-ortodoxe si protestante.
Etapa copilariei lui Eugen Ionescu se desfasoara in Franta, spatiu in care traieste epifania lumii decadente, corupte si neinsemnate, revelatia mortii ca final pentru tot din jur. Noua perceptie asupra lumii se reflecta in lucrarea literara, demonstrand repulsia fata de tangibil, neincrederea in comunicare, credinta ca o lume superioara, inaccesibila asteapta aproape. Ecouri ale credintei in intangibil se simt in referinte si teme ale lucrarilor sale cele mai importante.
In anul 1925, dupa divortul parintilor, Eugen Ionescu revine in Romania. Urmeaza cursuri in cadrul Colegiului National Sfantul Sava iar ulterior, studiaza literatura franceza la Universitatea din Bucuresti intre 1928-1933, calificandu-se ca profesor de limba franceza. Aici ii cunoaste pe marii Cioran si Eliade iar cei trei devin prieteni pentru intreaga viata.
In anul 1936, Eugen Ionescu se casatoreste cu Rodica Burileanu iar cei doi vor avea o fiica, Marie-France pentru care artistul a scris povesti neconventionale. Eugen Ionescu impreuna cu familia decid sa mearga in Franta, unde dramaturgul completeaza teza de doctorat. Izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in 1939, il impinge spre Romania natala unde se stabileste pentru trei ani. Cu ajutorul prietenilor obtine documente ce ii permit sa calatoreasca iar in 1942 se reintoarce in Franta, locuind in Marseille in perioada Razboiului si in Paris, dupa eliberarea capitalei.
De-a lungul vremii, opera lui Eugen Ionescu este recunoscuta si premiata national si global iar in anul 1970 autorul devine membru al Academiei Franceze.
Parintele teatrului absurd romanesc, Eugen Ionescu se stinge pentru eternitate la varsta de 84 de ani, la 28 martie 1994 si se odihneste in Cimitirul Montparnasse din Paris.
Astfel anul 1994 devine anul unei morti pe care artistul Eugen Ionescu o considera problema principala in fata careia toate celelalte sunt mai putin importante, devine perete, devine limita. Anul 1994 devine momentul singurei instrainari inevitabile, devine moment in care limitele lui Eugen Ionescu capata sens.
In anul 2009, o data cu sarbatorirea centenarului nasterii autorului, opera ionesciana a fost celebrata oficial peste tot in lume, propunere inaintata de statul roman alaturi de ambasadorul Romaniei in cadrul UNESCO, criticul literar Nicolae Manolescu. Cu aceasta ocazie, piesele absurde sunt inca o data in prim-plan, eroii mici in fata mortii prind glas pe scenele lumii, numeroase manifestari culturale si literare sunt dedicate marelui Eugen Ionescu.
Galerie foto
Opera
Desi este celebru pentru arta dramatica, piesele de teatru nu au fost prima alegere a lui Eugen Ionescu. A debutat cu scrieri poetice si critica publicate in cateva jurnale romanesti. S-au remarcat ‚Nu!’, scriere critica despre poeti romani proeminenti si Hugoliada ce cuprinde povestiri exagerate si episoade scandaloase din viata scriitorului francez Victor Hugo – prototipuri pentru temele de mai tarziu in lucrarea ionesciana precum caracterul autoritar ridicol sau falsul cult al limbajului.
Ca si Samuel Beckett, Eugen Ionescu a debutat tarziu in dramaturgie, in anul 1948 cu piesa ‚Cantareata cheala’ ce a fost jucata pentru prima data in anul 1950, opera ignorata pana in momentul in care cativa scriitori si critici reputati au proclamat valoarea piesei.
Primele si cele mai inovative piese de teatru semnate de Eugen Ionescu, numite de autor ‚anti-piese’, exprima cu o forta comica ireala sentimente moderne de alienare, imposibilitatea si inutilitatea comunicarii, parodiind conformismul burgheziei si formele teatrale conventionale. Aceste ‚anti-piese’ resping firele narative conventionale ca baza si iau structura dramatica din ritmul accelerat si ciclicitatea repetitiilor. Autorul discrediteaza psihologia si dialogul coerent, zugravind o lume dezumanizata prin personaje mecanice, conduse de ite imaginare. Limbajul este rarefiat, cuvinte si obiecte prinzand viata proprie, coplesind personajele, creand un sens al amenintarii.
Al doilea tip de piese ionesciene, cele de mari dimensiuni, exploreaza situatii dramatice substantiale, prin actiunea unor persoanje umanizate, surprinse si angoasate de ciudatenia realitatii, naive si atragand simpatia publicului.
Operele tarzii semnate de Eugen Ionescu au primit mai putina atentie in general iar scrierile teoretice sunt tentative de a corecta criticii ce au inteles prost mesajul autorului, influentand publicul. Astfel, Eugen Ionescu a articulat caile prin care a considerat ca teatrul contemporan ar trebui reformat.
Contextul literar il plaseaza pe Eugen Ionescu in pozitia de scriitor al teatrului absurd, alaturi de contemporanii Samuel Beckett, Arthur Adamov si Jean Genet. Eugen Ionescu este printre artistii ce au captat cel mai bine vacuitatea existentei, conform conceptului de ‚absurd’ definit de Albert Camus.
In piesele de teatru semnate de Eugen Ionescu, viziunea lumii se asociaza deconstruirii realului urmand reconstruirea progresiva si parodica a universului imaginar, prin implementarea elementelor onirice, insolite. Aceasta noua lume este una dereglata, proprie teatrului absurd, in care personajele penduleaza intre pasiv si agresiv. Eroul ionescian este victima distopiei coplesitoare ce il distruge dupa tentativele de a evada din spatiul ostracizant al societatii potrivnice.
Specifice pieselor semnate de Eugen Ionescu sunt procedee de creare a temporalitatii precum: accelerarea ritmului, flashbackul, anacronismul. Spatiul exterior formeaza un tablou al raului infinit in timp ce planul interior provoaca claustrare, o menghina a spiritului, o gheara ce afunda personajul in vidul atotcuprinzator.
Orfeu si paradisul pierdut, Oedip si ipostazele sale, simboluri ale casei si ale cercului, labirint si onirism creeaza ‚anti-lumi’ si ‚non-eroi’ in universul ionescian, decor si nelinistea patologica in fata Sfarsitului, a golului, a Mortii.
Nici moralizator, nici didactic, fara romantism si fara conventie, teatrul lui Eugen Ionescu este un teatru-joc ciudat si liber, sincer si curat, un fir ce inlantuie pasional si vertiginos in toate directiile. Comedie si tragedie se impletesc nemarginit iar traseul luminos merge nestiutor spre obscur si moarte.
Opera
Dramaturgie
Cantareata cheala, 1950
Lectia, 1951
Scaunele, 1952
Victimele datoriei, 1953
Amadeu, 1954
Jacques sau supunerea, 1955
Ucigas fara simbrie, 1957
Rinocerii, 1959
Regele moare, 1962
Pietonul vazduhului, 1963
Setea si foamea, 1966
Delir in doi, 1967
Jocul de-a macelul, 1970
Macbett, 1972
Ce formidabila harababura, 1973
Omul cu valize, 1975
Calatorie in lumea mortilor, 1980
Eseuri. Proza literara
La Photo du Colonel, 1962 (1962)
Note despre teatrul de avangarda, 1962
Note si contranote, 1966
Jurnal in farame, 1967
Prezent trecut, trecut prezent, 1968
Descoperiri, 1969
Solitarul, 1973
Situatii si perspective, 1980
Cautarea intermitenta, 1988
Editii in limba romana
Elegii pentru fiinte mici, versuri, 1931
Nu, București, 1934
Antidoturi, 1993
Cautarea intermitenta, 1994
Insinguratul, 1990
Intre viata si vis. Convorbiri cu Claude Bonnefoy, 1999
Jurnal in farame, 1992
Note si contranote, traducere si cuvant introductiv de Ion Pop, 1992
Prezent trecut, trecut prezent, 1993
Sub semnul intrebarii, 1994
Teatru, traducere, cuvant inainte si note asupra editiei de Dan C. Mihăilescu, vol. I-V, 1994-1998
Teatru, traducere de Vlad Russo si Vlad Zografi, vol. I-XI, 2003-2010
