Drumul spre inalta societate - John Braine
Autor: John Braine
Titlul orginal: Room at the Top
Limba primei editii: engleza
Anul aparitiei primei editii: 1957
Anul aparitiei primei editii romanesti: 1963
Editura la care a aparut: Pentru Literatura Universala
Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Room_at_the_Top_(novel)
'Drumul spre inalta societate', roman al scriitorului britanic John Braine, este povestea unui tanar extrem de ambitios cu origini modeste ce urmareste ascensiunea in lumea inaltei societati. Insa pretul pe care trebuie sa il plateasca este unul urias…
Volumul este considerat unul dintre romanele emblematice pentru tinerii furiosi ai Angliei postbelice si aduce autorului atat succesul cat si consacrarea.
Despre Drumul spre inalta societate - John Braine
Actiunea romanului se desfasoara in Anglia postbelica. Protagonistul este Joe Lampton, un tanar chipes si foarte ambitios ce paraseste oraselul prafuit si lipsit de perspective, Dufton, pentru a-si incerca norocul in Warley. Povestea este relatata de catre Joe la zece ani de la cele intamplate si suprinde parcursul lui spre inalta societate.
Asadar, ajuns in Warley, se angajeaza pe un post de functionar public slab platit si inchiriaza o camera in casa sotilor Thompson, ce isi pierdusera un fiu de varsta lui. In scurt timp patrunde in viata sociala a orasului si intra in contact cu membrii trupei de teatru din Warley, Thespienii. O intalneste aici pe Alice Aisgill, o femeie casatorita, de peste patruzeci de ani, dar si pe Susan Brown, fiica magnatului din localitate. Romanul surprinde relatiile barbatului cu cele doua femei si urmarile tragice ale ambitiei si obsesiei de a parveni.
Hotarat sa ajunga cat mai sus si ignorand avertismentele colegului sau Soames, Joe decide sa o curteze pe Susan. In acelasi timp barbatul se apropie si de Alice Aisgill iar relatia lor devine una sexuala si plina de satisfactii.
Pe de alta parte, Susan ii permite lui Joe sa o curteze, timp in care tanarul si Alice isi dezvolta relatia, intalnindu-se intr-un apartament inchiriat. Mai mult, potrivit planului barbatului, Susan ramane insarcinata. Desi o iubeste pe Alice, Joe vrea sa se casatoreasca cu Susan pentru a-si indeplini ambitiile.
Curand oamenii devin constienti de relatia cu Alice iar expunerea ii ameninta viitorul. Joe nu este aversiv cand tatal lui Susan insista asupra casatoriei lor imediate, adaugand si o oferta de o mie pe an, cu conditia de a o parasi pe Alice. Distrusa de despartire, Alice este grav ranita in urma unui accident de masina si moare la scurt timp.
Finalul este unul tragic. Joe este macinat de remuscari legate de moartea femeii si obligat sa merga mai departe, purtand vinovatia si responsabilitatea pentru cele intamplate.
Romanul a fost ecranizat in 1959 si apoi in 2012, intr-o productie BBC fidela cartii cu Matthew McNulty (Joe Lampton), Maxine Peake (Alice Aisgill) si Jenna Coleman (Susan Brown) in rolurile principale.