Colectionarul - John Fowles
Autor: John Fowles
Titlul orginal: The Collector
Limba primei editii: engleza
Anul aparitiei primei editii: 1963
Anul aparitiei primei editii romanesti: 1993
Editura la care a aparut: Univers/Evenimentul
Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Collector
Un roman thriller din anul 1963, 'Colectionarul' este volumul de debut al scriitorului britanic John Fowles. Un tanar timid si neadaptat vietii sociale este cuprins treptat de bucuria nevinovata de a colectiona obiecte. Odata cu primirea unei mosteniri importante, mica sa placere capata proportii tot mai mari si ii domina viata. Destinul sau capata o intorsatura neobisnuita atunci cand rapeste o studenta la Arte Frumoase, incercand sa stabileasca o imposibila legatura afectiva intre el si victima.
Despre Colectionarul - John Fowles
Colectionarul lui John Fowles este Frederick (Fred) Clegg, a carui pasiune sunt fluturii. Un banal si introvertit functionar, Fred dezvolta o pasiune obsesiva pentru Miranda Grey, o tanara studenta la Arte. Obsesiva admiratie pentru Miranda se mentine initial la stadiul de observare si urmarire, intelegand ca tanara are un statut social la care el nu poate aspira pana in clipa in care obtinerea unei mosteniri consistente ii ofera oportunitatea de a-si indeplini orice fantezie. Asadar, pregateste meticulos rapirea fetei si modalitatea de a o pastra doar pentru sine: o inchide intr-o casa izolata de la tara.
Fred nu are nici cea mai mica idee despre ce va face cu prizoniera sa. Anticiparea reactiilor Mirandei sunt confuze si spera absurd ca ea va ajunge sa se indragosteasca de el, in conditiile in care o tine sechestrata intr-un subsol. Nu o forteaza la nimic si ii cumpara absolut tot ce isi doreste, insa o lipseste de libertate si comunicare cu oricine altcineva.
Colectionarul culiseaza perspectivele ambilor protagonisti: prima parte surprinde evenimentele din punctul de vedere al ciudatului rapitor iar a doua ofera viziunea victimei asupra faptelor. Sub forma unui jurnal, Miranda descrie momentele infioratoare de panica (crezand ca va fi abuzata si ucisa) si apoi transformarea sa, devenind constienta de personalitatea colectionarului. Desi este victima, femeia simte ca are o putere sentimentala uriasa asupra barbatului si nu ezita sa o exploateze in folosul ei, uneori chiar discretionar, inutil si meschin.
Romanul Colectionarul a beneficiat de o ecranizare de succes in regia lui William Wyler, fiind de trei ori nominalizata la premiile Oscar si castigatoare a Globului de Aur.