Paul Verlaine
Data aparitie: 1946
Colectia: Chefs-d Ceuvre d Hier
Numar pagini: 226
Observatii: Carte recopertata
18,99LEI
Data aparitie: 1912
Numar pagini: 438
Observatii: Curpinde opere in proza
Data aparitie: 1961
Numar pagini: 188
9,99LEI
Data aparitie: 1987
Numar pagini: 176
Data aparitie: 1967
Colectia: Poesis
Numar pagini: 120
3,99LEI
Data aparitie: 1963
Colectia: Le livre de poche
Numar pagini: 190
Data aparitie: 2013
Numar pagini: 156
Data aparitie: 1912
Numar pagini: 360
Data aparitie: 2004
Colectia: Petits clssiques
Numar pagini: 172
Data aparitie: 1939
Colectia: Bibliotheque de Cluny
Numar pagini: 204
Data aparitie: 1999
Colectia: Domaine Francais
Numar pagini: 1999
Data aparitie: 1937
Numar pagini: 360
Data aparitie: 2005
Colectia: Folioplus Classiques
Numar pagini: 178
Observatii: Dosar si note de Chantal Bordier
Data aparitie: 1912
Numar pagini: 362
Data aparitie: 1967
Numar pagini: 116
Data aparitie: 2001
Numar pagini: 244
Colectia: Grands textes classiques
Numar pagini: 150
Activitate / viata
Cel mai celebrat poet simbolist, reprezentant de seama al ‚fin de siecle’ in poezia franceza si internationala, Paul Verlaine se naste la 30 martie 1844, in Metz. Este educat in cadrul Lycee Imperial Bonaparte din Paris si se remarca inca de la varste fragede prin versuri cu influente parnasiene si ale liderului miscarii, Leconte de Lisle.
1863 este anul de debut al poetului, in paginile La Revue du Progres, obtinand acces in cercurile literatorilor importanti ai vremii. Publicarea colectiei ‚Poeme saturniene’, in 1866 aduc recunoasterea talentului original si promitator al artistului Verlaine.
Mathilde Maute de Fleurville, femeia pentru care simte o pasiune ardenta, devine sotia poetului in 1870. Insa flacarile amorului se sting rapid, in 1872, an in care Verlaine il cunoaste pe mult mai tanarul Rimbaud, fraged poet genial al Frantei, spirit rebel si blestemat, ce ii devine amant. Relatia amoroasa intre cei doi artisti este scurta, insa tumultoasa, de mare impact. Ajunge la final in iulie 1873, cand intr-una din desele si turbulentele certuri, Verlaine foloseste arma de foc impotriva lui Rimbaud, ranindu-l superficial in brat. Consecinta a incidentului sunt cei doi ani in care Paul Verlaine este inchis, detentia convertindu-l la catolicism, gest ce se reflecta in versul sau si atrage critici acide din partea lui Rimbaud.
Dupa eliberarea din temnita, artistul francez calatoreste in Anglia pentru cativa ani, castigandu-si existenta din profesorat.
In anul 1877 se intoarce in Franta si se concentreaza asupra activitatii de cadru didactic. Se indragosteste iremediabil de unul dintre elevii sai, Lucien Letinois, muza a urmatoarelor lucrari, si este devastat cand tanarul moare de tifos in 1883.
Anii de final ai lui Paul Verlaine il coboara intr-o spirala a dependentei de droguri, alcoolismului si saraciei. A trait in zone mizere, in spitale publice, in cafenele murdare, consumand absinth. Insa dragostea pentru arta a francezilor a resuscitat sprijinul, a redescoperit poezia timpurie, a atras admiratia pentru stilul de viata si comportamentul straniu in public, culminand cu alegerea sa ca ‚Print al Poetilor’, in 1894. Poezia sa a fost admirata, a fost revolutionara, a servit ca sursa de inspiratie compozitorilor acelor vremuri.
Insa dependenta de droguri si alcoolismul au invins iar Paul Verlaine a decedat in Paris, la 51 de ani, la 8 ianuarie 1896. Funeraliile au fost eveniment public, mii de parizieni urmand catafalcul artistului Frantei spre Cimitirul Batignolles.
Unul dintre cei mai lirici poeti francezi, Paul Verlaine este initiatorul cuvantului muzical modern si marcheaza tranzitia intre poetii romantici si cei simbolisti. Cele mai valoroase scrieri ale sale strapung retorica sonora a predecesorilor sai si demonstreaza ca limba franceza, inclusiv cliseele curente, pot comunica noi nuante ale sentimentelor umane, prin sugestie, prin exprimare vaga vibranta ce ademenesc cititorul prin dezarmarea intelectului. Cuvintele pot fi folosite doar pentru sunet, pentru a crea o muzica subtila, o incantatie mai puternica decat sensul uzual al cuvintelor. Descoperirea muzicalitatii intime a limbii franceze este, indubitabil, instinctiva insa in anii productivi, Paul Verlaine a fost un artist constiincios cautand evolutia darului sau unic si reformarea expresiei poetice a natiunii.
"Deci, muzica intâi de toate / Astfel, Imparele prefer, / Mai vagi, mai libere-n eter, / Fiind în tot, plutind în toate."
(Paul Verlaine – Arta poetica)
Galerie foto
Opera
‚L’enfant terrible’ ale poeziei franceze, Paul Verlaine, este reprezentant al cercului poetilor damnati, cum el insusi se defineste. Aceasta generatie este cea a poetilor noi, necunoscuti, revoltati impotriva oficialelor non-valori. Societatea respinge arta lui Paul Verlaine, insa si artistul refuza a se supune societatii contemporane. Poetul se considera un saturnian, un personaj nascut sub o stea zbuciumata, complexata. In ciuda revoltei launtrice, poetul francez resimte o puternica sete de creare a armoniei, disciplinei si ordinii. Astfel, se prefigureaza marea sa dorinta de a crea poezia care sa fie, inainte de toate, muzica.
Iubitori ai versului semnat de Paul Verlaine apreciaza ca drama poetului, a marii constiinte este intima insa cauzele ce au declansat-o, nu. Acesta incearca sa evadeze din drama chinuitoare a existentei prin schimbarea Sinelui, tentativa tragica si imposibila in care esueaza, intorcandu-se la realitatea in tonuri sumbre.
Principiul absolut al dragostei universale il trimite pe Verlaine spre tenebre, devenind continuatorul decadentului Charles Baudelaire. Spiritul, imaginatia si ratiunea se materializeaza in poemul tainic semnat de Verlaine, ce aduna cunoastere noua, ce sugereaza forta Cuvatului si vrerea de a crea, prin intermediul propriilor randuri, un nou univers.
Muzica lui Verlaine - poemul – reliefeaza sensul tragic al existentei marelui poet.
Referinte literare stabilesc ca artistul renumit pentru fluiditatea si imaginea impresionista a versului sau, ‚le poet maudit’ Paul Verlaine, a reusit eliberarea muzicalitatii poeziei franceze de sub rigorile impuse de structura clasica, formala prin utilizarea inovatoare a ritmului si a cadentei versului. Fascinat de aspectele vizuale ale culorii si formei, Verlaine a incercat captarea elementelor simbolice ale limbajului, transforrmand emotia in sugestie subtila. Verlaine a ocolit teoretizarea, insa a considerat functia poeziei ca fiind mai degraba evocativa decat descriptiva.
Desi stilul de viata decadent al lui Paul Verlaine a distras atentia de la arta sa, este apreciat ca fiind precursorul creativ al simbolistilor francezi, inspirati de versul sau estetic si intuitiv.
Literati ce nu au agreat opera lui Verlaine au observat laconismul versului sale, dictia informala si muzicala, rare metafore si aluzii sau absenta acelor teme intelectuale ce sunt reprezentative pentru simbolism. Insipidul, naivitatea si muzicalitatea sunt calcai al lui Ahile in arta lui Verlaine, potrivit criticilor ce tind sa discrediteze talentul lui Verlaine, sa subevalueze geniul acestuia.
Verlaine a publicat primele colectii de versuri intr-un moment in care poezia franceza era dominata de Parnasianism, de credinta in perfectiunea tehnica si de crezul impasibilitatii. Verlaine a fost un tehnician al abilitatilor mistuitoare, a inteles valoarea disciplinei insa nu a putut ramane impasibil. Prin natura sa, a fost unul dintre cei mai personali, dedicati si reactivi poeti ai Frantei, ai poeziei moderne.
Verlaine este poetul zbuciumat al carui talent extraordinar pentru vers fluid, limbaj sugestiv si figurativ, peisaj impresionist in poezia sa, a consolidat statutul acestuia de artist legendar.
Opera
Libretti pour Vaucochard et Fils 1er et Fisch-Ton-Kan, 1864
Poèmes saturniens (Poeme Saturniene), 1866
Les Amies, 1867
Fêtes galantes, 1869
La bonne chanson, 1870
Romances sans paroles (Romante fara cuvinte), 1874
Sagesse (Intelepciune), 1880
Les poètes maudits, 1884
Jadis et naguère (Verlaine), 1884
Les Mémoires d'un veuf, 1886
Amour (Iubire), 1888
À Louis II de Bavière, 1888
Parallèlement, 1889
Dédicaces, 1890
Femmes, 1890
Hombres, 1891
Bonheur, 1891
Mes hôpitaux, 1891
Chansons pour elle, 1891
Liturgies intimes, 1892
Mes prisons, 1893
Élégies (Elegii), 1893
Odes en son honneur, 1893
Dans les limbes, 1894
Épigrammes, 1894
Confessions, 1895