Cât de mult contează traducerea într-o carte?

M-am gândit în ultima vreme la cât de mult poate schimba traducerea experiența unei cărți. De multe ori, atunci când vorbim despre o lectură, ne concentrăm pe autor, pe personaje, pe acțiune sau pe felul în care ne-a făcut să ne simțim povestea.

Spunem că ne-a plăcut stilul, că romanul a curs ușor sau, dimpotrivă, că nu am reușit să intrăm în atmosferă. Dar, în cazul cărților traduse, între noi și autor mai există o persoană extrem de importantă: traducătorul.

Uneori citești o poveste care, teoretic, are tot ce îți place: personaje interesante, o intrigă bună, atmosferă, emoție. Și totuși, ceva nu curge. Dialogurile sună rigid, unele expresii par traduse prea literal, iar tu simți că nu reușești să intri complet în poveste. Nu este mereu ușor să îți dai seama ce anume nu funcționează. Poate spui doar că textul pare greoi, că personajele nu sună natural sau că nu te atașezi de ele așa cum te-ai fi așteptat.

Bineînțeles, nu de fiecare dată problema este traducerea. Uneori pur și simplu nu rezonăm cu stilul autorului, cu ritmul poveștii sau cu felul în care sunt construite personajele. Sunt cărți care nu ni se potrivesc, indiferent de limba în care le citim. Dar cred că o traducere bună poate face o carte să se simtă vie, naturală și apropiată, în timp ce o traducere care nu funcționează poate pune o distanță între cititor și poveste.

O traducere bună nu înseamnă doar cuvinte corecte.

Sigur, acuratețea este importantă, dar nu este suficientă. O carte nu este doar o înșiruire de propoziții care trebuie mutate dintr-o limbă în alta. Are ritm, voce, atmosferă, emoție, umor, tensiune și subtilități. Toate acestea trebuie să ajungă la cititor într-o formă care să sune firesc în limba română. O frază poate fi corect tradusă din punct de vedere tehnic și, totuși, să nu sune natural. Iar cititorul simte imediat asta.

Dialogurile sunt probabil unul dintre cele mai vizibile exemple.

Într-o carte, replicile dau viață personajelor. Prin felul în care vorbesc, înțelegem cine sunt, ce simt, ce relație au între ele și cât de credibile sunt. Dacă un adolescent vorbește prea rigid sau dacă doi îndrăgostiți au replici care par scoase dintr-un manual, se pierde o parte din farmec. Personajele pot ajunge să pară false, chiar dacă povestea din spatele lor este bună.

La fel de dificil este și umorul.

Glumele, ironiile sau jocurile de cuvinte nu pot fi traduse mereu mot-a-mot. Uneori, ceea ce funcționează perfect într-o limbă își pierde complet efectul în alta. Aici traducătorul trebuie să găsească o variantă care să păstreze nu neapărat aceleași cuvinte, ci același impact. Să transmită aceeași stare, același zâmbet, aceeași ironie.

Când citim o carte tradusă, nu citim doar vocea autorului.

Citim și felul în care acea voce a fost adusă mai aproape de noi. Traducătorul este puntea dintre textul original și cititorul care îl descoperă într-o altă limbă. Dacă această punte este construită bine, uităm complet că romanul a fost scris inițial în altă limbă. Ne lăsăm purtați de poveste, de personaje și de emoții fără să ne oprim la fiecare pagină să ne întrebăm cum suna fraza în original.

În schimb, atunci când traducerea nu funcționează, distanța dintre cititor și poveste devine mult mai vizibilă. Poate fi o expresie care sună nefiresc, o alegere de cuvânt care nu se potrivește cu personajul sau o frază care pare corectă, dar nu are ritm. Sunt detalii mici, dar într-o lectură ele pot conta enorm.

În ultimul timp am început să fiu mult mai atentă și la numele traducătorilor, nu doar la cele ale autorilor. Sunt traduceri care curg atât de firesc încât uit complet că romanul a fost scris inițial în altă limbă, iar asta mi se pare una dintre cele mai mari reușite. O traducere bună nu atrage atenția asupra ei în mod ostentativ, ci te lasă să te bucuri de carte.

Cred că este important să ne amintim că traducătorul nu este doar persoana care „trece” un text dintr-o limbă în alta.

Traducătorul este autorul traducerii.

El reconstruiește povestea într-o altă limbă, cu alte nuanțe, alte ritmuri și alte alegeri care pot schimba felul în care cititorul percepe textul.

Câțiva traducători pe care îi urmăresc cu încredere sunt Simona Ștefana Stoica, Loredana Voicilă, Iulia Dromereschi, Shauki Al-Gareeb, Maria Adam, Laura Frunză, Irina Fulger, Cristina Stan și Liviu Szoke. Nu aleg o carte doar în funcție de traducător, dar atunci când văd un nume cu ale cărui traduceri am rezonat deja, pornesc lectura cu mai multă încredere.

De aceea, mi se pare important să vorbim mai des și despre traducerile care ne-au rămas în minte. Nu doar despre cărțile preferate, ci și despre felul în care acele povești au ajuns la noi în limba română.

Mai jos am ales câteva traduceri care mi-au plăcut, câte una de la traducători pe care îi urmăresc cu încredere:

• Umbrele care ne despart – Tricia Levenseller, traducere de Simona Ștefana Stoica
• Casa Pământului și a Sângelui (Seria Orașul Semilunii, vol. 1) – Sarah J. Maas, traducere de Loredana Voicilă
• Surorile Hollow – Krystal Sutherland, traducere de Iulia Dromereschi
• Alegerea (Seria The Selection, vol. 1) – Kiera Cass, traducere de Shauki Al-Gareeb
• Escala (seria Clubul Miles High, vol. 1) – T.L. Swan, traducere de Maria Adam
• Amor, bebe și alte belele – Ava Hunter, traducere de Laura Frunză
• Frăția corbului (Seria The Ravenhood, vol. 1) – Kate Stewart, traducere de Irina Fulger
• Flawless (seria Chestnut Springs, vol. 1) – Elsie Silver, traducere de Cristina Stan
• Unghiul mort – Paula Hawkins, traducere de Liviu Szoke

Până la urmă, traducerea contează mai mult decât ne dăm seama la prima vedere. Poate influența ritmul lecturii, felul în care percepem personajele și chiar emoția pe care o simțim la final.

O traducere bună nu doar transmite o poveste, ci o face să trăiască într-o altă limbă. Iar atunci când o carte tradusă ne prinde complet, ne face să râdem, să plângem sau să uităm de noi pentru câteva ore, cred că merită să ne amintim că în spatele acelei experiențe se află și munca unui traducător care a știut cum să aducă vocea autorului mai aproape de noi.