Nu stim cum stau lucrurile in alte tari, dar in Romania am observat dintotdeauna o preocupare pentru folosirea corecta a limbajului, cel putin in spatiul public. De la faimoasele dificultati ale unui primar cu declinarea verbului a fi pana la disputa dintre un prim-ministru si un cunoscut realizator de televiziune cu privire la definitia adjectivului salutar, de fiecare data cand cineva face o greșeala de exprimare este intimpinat cu o serie de insulte precum analfabet sau semidoct si este invitat sa mearga sa invete sa vorbeasca sau sa scrie. Pe internet, forumurile in limba romana au fost dintotdeuna populate masiv cu binecunoscutii “grammar nazis” care se napustesc asupra greselilor de ortografie sau punctuatie, de multe ori atatcand pe promotorul unui argument esential valid dar gresit formulat. Daca scri pentru un blog sau pentru o alta publicatie, si folosesti un termen imprumutat din alta limba o vei face de cele mai multe ori cu inima stransa astepatandu-te oricand sa ti se aminteasca in cel mai dur mod ca esti roman si sa fi inevitabil trimis sa inveti sa scri romaneste.
Lasand la o parte contondenta lor, majoritatea criticilor sunt valide, greselile gramaticale fiind deseori facil de identificat si corectat. In ceea ce priveste aspectele lexicale, lucrurile nu stau intotdeauna atat de clar, mai ales in era noastra, in care globalizarea si internetul accelereaza serios rata de penetrare a neologismelor in limbajul comun. Daca ar fi sa ne orientam, atunci cand vorbim si scriem, dupa dictionarele editate de Insitutul de Lingvistica al Academiei Romane, cel mai inalt for insarcinat cu stabilirea standardelor de folosire a limbii, am ramane deseori in imposibiliatea de a folosi termeni recent introdusi. O astfel de institutie, care e obligata sa tina cont de standardele cercetarii lexicografice, publica noile editii ale dictionarelor intr-un ritm lent si, tinand cont de mentionarile sale in presa, pare mai interesata de “political corectness” decat de a tine pasul cu evolutia limbii. Totodata refuzul acestora de a pune la dispozitie o versiune online a dictionarelor, si de fapt de a interactiona in vreun fel cu noile tehnologii asigura ca nu vom avea prea curand o modalitate clara de a solutiona disputele lingvistice.
Institutiile lingvistice din strainatate, in special Universitaea Oxford, care editeaza cel mai mare dictionar al limbii engleze, isi fac un obicei de a introduce termeni cat mai des, ultimii termeni validati fiind in cea mai mare masura creatii ale mediului online precum: “twerk”, “derp” sau “selfie”. Nu putem sa ne pronuntam daca aceasta practica este potrivita sau nu, si incercam sa nu ne pozitionam nici in tabara conservatorismului lingvistic, nici in cea a adoptarii cu entuziasm a oricarui termen inventat sau imprumutat. Ceea ce putem insa sa observam este ca limba functioneaza asemenea unui organism viu, ce creste si se adapteaza prin folosirea ei de catre oameni, facand ca dictionarele de orice fel sa ramana uneori in urma limbajului folosit. Din punctul nostru de vedere disputa se rezolva prin discernamant. Atata timp cat in ciclul primar al procesului de educatie dictionarele scolare sunt folosite pentru o intelegere lexicala temeinica, fiecare dinte noi, ajuns la maturitate este liber sa adopte orce limbaj doreste, atata timp cat ii faciliteaza intelegerea cu ceilalti si exprimarea in ce maniera creativa alege. Incheiem cu un argument pentru libertatea limbajului de la actorul si scriitorul englez Stephen Fry:
Nu se adaugă comentarii.