Disputele cu privire la feminism sunt departe de a fi solutionate chiar si in cultura occidentala. Opozantii feminismului acuza ca miscare merge prea departe, ca deja si-a atins scopurile privind egalitatea de drepturi si de statut social si ca feminismul modern, in iteratiile sale mai agresive nu este cu nimic diferit de misoginism. Pe de alta parte statisticile arata in continuare o substantiala diferenta intre femei si barbat in ceea ce priveste veniturile si accesul la pozitii de conducere, in timp ce in multe tari, inclusiv a noastra, femeile sunt in continuare victimele unui numar inca foarte mare de abuzuri domestice din partea partenerului lor.
Dar alte culturi, nu au ajuns nici macar la nivelul de egalitate, macar asumat in vest. Am mai vorbit despre conservatorismul sexual din China intr-un articol precedent, insitand asupra cenzurarii cartilor cu mult continut explicit. Desigur, uitandu-ne la cifrele ingrijorator de mari ale incidentelor traficului de carne vie si prostitutiei din China, ne dam seama ca e vorba de un conservatorism ipocrit, dar chiar si asa, imprima un context cultural ce provoaca un tratament abuziv asupra femeilor. In urma cu cateva zile, o campanie de promovare pe social media a unei reprezentatii a piesei de Teatru “Monoloagele Vaginului” a inflamat retelele de socializare chinezesti, producand un torrent de insulte misogine dupa ce cateva studente postasera fotografii cu ele tinand pancarte pe care erau scrise devize din piesa de teatru, precum: “Vaginul meu supune: Cineva poate intre numai daca spun eu“.
Reactiile violente sunt mai facile pe internet si, in general, autocenzura nu functioneaza in spatele anonimatului, dar atacurile aduse impotriva unei astfel de campanii ne fac sa ne intrebam cat de departe e China de o atitudine sanatoasa cu privire la egalitatea intre sexe. Din punct de vedere politic, a urmat, in mare, cam acelasi program cu tarile din vest, in ceea ce priveste drepturile femeilor. Din punct de vedere demografic dezechilibrul de numere dintre femei si barbati determina o competitie intre barbatii chinezi de a-si gasi prtenere ce ar trebui, cel putin teoretic, sa se traduca intr-o atitudine mai favorabila fata de femei.
Din punct de vedere istoric, desi la fel ca in celelalte culturi, conducerea a fost in principal o activitate a barbatilor, China nu a dus lipsa de femei puternice, cu toate ca influenta lor este in general contestata. Istorici precum Danielle Elisseeff, au familiarizat publicul european cu femeile cheie din istoria Chinei, precum: Jian Qing, supranumita si Madame Mao, ultima sotie a liderului chinez, care a jucat un rol deosebit de marcant in timpul revolutiei culturale si a venit aproape de preluarea controlului partidului dupa moartea lui Mao Zedong sau Inparateasa Cixi, care a servit drept lider de facto al Chinei Imperiale la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Nu stim daca intarzierea in asumarea unei atitudini corecte fata de femei vine dintr-o intarziere culturala imprimata de liniiile obtuze mentinute inca de Partidul Comunist, dar este imbucurator de vazut ca femeile cu grad inalt de instruire se manifesta liber, luptand pentru dreptul de a se exprima, indiferent de cat de avangardiste sunt.
Nu se adaugă comentarii.